România va recunoaște drept vechime în muncă prestațiile din Republica Moldovă
Social

România va recunoaște drept vechime în muncă prestațiile din Republica Moldovă

”România trebuie să recunoască drept vechime în muncă prestațiile din Republica Moldovaîn cazul persoanelor care își redobândesc cetățenia română”

Deputatul PMP Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, l-a interpelat pe ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius-Constantin Budăi, privind nerecunoașterea ca vechime în muncă a prestațiilor din Republica Moldova, în cazul persoanelor care și-au redobândit cetățenia română, s-au stabilit legal în România și sunt active în câmpul muncii din țara noastră.

Interpelarea parlamentară, adresată ministrului Muncii și Justiției Sociale, cuprinde, între altele, următoarele: ”Stimate domnule Ministru, din ianuarie 2011, prin HG nr.500/2011, Cartea de Muncă care atestă vechimea angajaților a fost înlocuită de REVISAL, care permite evidența strict electronică a muncii și în care angajatorii trebuie să-și înregistreze toți salariații.

Așa cum bine cunoașteți, sute de mii de români din Republica Moldova și-au redobândit cetățenia română. Un număr important dintre aceștia și-au stabilit reședința legală în România și, nefiind de vârstă pensionară, sunt angajați în câmpul muncii, în țara noastră

Mai multe persoane aflate în această situație ne-au făcut cunoscut faptul că angajatorii din România (instituții publice sau private) iau în calcul doar vechimea în muncă din România și nu consideră vechime în muncă perioada în care respectivele persoane au muncit, în Republica Moldova, chiar dacă au prezentat drept dovadă confirmări oficiale din partea autorităților competente din Republica Moldova (Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova).

Vechimea în muncă din Republica Moldova ar urma să le fie luată în calcul pentru aceste persoane doar în cazul în care acestea s-ar pensiona în România conform legislației. Nu există nicio altă situație în care perioadele de prestări, în Republica Moldova, ar fi considerate vechime în muncă. Așa cum cunoașteți, în multe domenii de activitate, vechimea în muncă este o condiție pentru anagajarea în anumite funcții și se ia în calcul la stabilirea salariului. Neluarea în calcul a vechimii în muncă din Republica Moldova are consecințe defavorabile celor în cauză, inclusiv salariale. Acestă situație este diferită de cea a românilor care au prestat în state ale Uniunii Europene.”

În contextul prezentat mai sus, deputatulConstantin Codreanu adresează această interpelare parlamentară ministerului în vederea obținerii unei poziții publice a instituției și solicită răspunsuri privind următoarele:

  1. Care este poziția Ministerulul Muncii și Justiției Sociale față de faptul că angajatorii din România refuză să considere vechime în muncă perioadele de prestare în Republica Moldova de către persoanele care și-au redobândit cetățenia română, și-au stabilit domiciliul legal în România și sunt angajate în câmpul muncii?
  2. Este actualul cadru juridic bilateral dintre Româniași Republica Moldova suficient pentru considerarea ca vechime în muncă a prestațiilor din Republica Moldova în cazul persoanelor care și-au redobândit cetățenia română, s-au stabilit legal în România și sunt active în câmpul muncii din țara noastră?
  3. Ce măsuri de ordin administrativ sau legislativ consideră Ministerul Muncii și Justiției Sociale a fi imperios necesare pentru remedierea situației sesizate?”

Amintim că deputatul Constantin Codreanu este inițiator al unui proiect de lege care prevede facilitarea accesului pe piața forței de muncă din România inclusiv a cetățenilor Republicii Moldova care nu și-au redobândit, deocamdată, cetățenia română. Inițiativa legislativă, cu impact pozitiv atât pentru piața muncii din România, cât și pentru etnicii români din comunitățile istorice din afara granițelor, vizează completarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.