Foarte multe comune din România au câte un monument sau un mic cimitir al militarilor morți din Primul Război Mondial. Sunt aproape standardizate și se întâlnesc în special în Muntenia și Moldova. Ele spun povestea ”osemintelor care zăceau neîngropate” în anul 1918 pe teritoriul țării, care în acele momente se pregătea de Marea Unire.
Când focul războiului încă nu se stinsese în România, la începutul anului 1919, printr-un ordin al Ministerului de Război către toți reprezentanții posturilor de jandarmi din țară, se dispunea ”de urgență” ca aceștia să se prezinte la preoții din toate comunele pentru a colabora ”în chestiunea strângerii și îngropării oseminetlor celor ce-au căzut în luptă, oseminte care zăceau neîngropate”. Istoria acestor oseminte este prezentată în volumul ”Eroul Necunoscut”, apărut sub semnătura Valeriei Băleanu la Editura Militară.
Prin documentul Ministerului de Război se stabilea ca, la prima sărbătoare de la primirea ordinului, ”jandarmul să meargă la biserică, alături de toată lumea din sat, iar preotul, după oficierea Serviciului Divin, să predice despre datoria sfântă, creștinească și patriotică, pentru strângerea osemintelor ceor căzuți în război”.
Prin urmare, pentru o asemenea cauză nobilă era mobilizată toată suflarea satelor: femei, copii, bărbați ca să culeagă osemintele de pe oriunde s-ar fi aflat răspândite, oseminte ce în final trebuiau centralizate la biserica locală și date în grija slujitorilor acesteia. Urma ca la prima duminică după finalizarea acțiunii să se oficieze, în prezența sătenilor și a invitaților autorității civile și militare, ceremoniile de înhumare a celor deveniți eroi.
Oseminetele trebuiau protejate de arăturile de primăvară
La 5 martie 1919 se întrunea Comisia de expropriere pe seama Ministerului Războiului, a mormintelor și cimitirelor militarilor morți în timpul războiului. Aceasta hotăra constituirea de comisii locale, care să determine locul exact unde se găseau mormintele și cimitirele soldaților morți în război, pentru a evita ”profanarea” lor ”de către locuitori cu ocazia arăturilor de primăvară”.
La 21 august 1919 s-au stabilit lucrările standard pentru refacerea și executarea operelor comemorative, dimensiunile gropior și a crucilor din lemn. Cimitirele constituite trebuiau împrejmuite cu câte patru rânduri de sârmă ghimpată cu înălțimea de 1,20 metri, cu mențiunea că asemenea amenajări aveau un caracter provizoriu, pe viitor Minsiterul Războiului propunându-și înfăptuirea unor ”opere comemorative durabile”.
Așa au apărut în România, după anul 1920, monumentele și cimitirele aproape standardizate ale ostașilor căzuți pentru înfăptuirea României Mari, pe care le vedem astăzi. Inclusiv Monumentul Soldatului Necunoscut.
Un monument dedicat eroilor anonimi
Monumentul (sau mormântul) soldatului necunoscut este un tip de monument dedicat eroilor anonimi care au căzut în războaie pentru țara lor. Ele sunt construite în jurul unui mormânt în care au fost înmormântate cu fast rămășițele unui soldat neidentificat și considerat a fi imposibil de identificat. Anonimitatea soldatului înmormântat este esențială pentru simbolismul monumentului, întrucât acesta poate fi mormântul oricărui soldat dispărut în luptă. Monumentele soldatului necunoscut pot fi dedicate în general eroilor unei anumite națiuni sau anume eroilor dintr-un anume conflict.
Ideea a pornit din Regatul Unit și Franța, după Primul Război Mondial. Astfel, în 1920, ziua comemorării armistițiului de la Compiegne, au fost inaugurate monumentele de la catedrala Westminster și din Arcul de Triumf din Paris.
