Podul Grant din București intră în reparaţii capitale
Podul Grant din București intră în reparaţii capitale
Social Ultima Ora

Podul Grant din București intră în reparaţii capitale

Podul Grant din Capitală ar urma să intre în reparaţii, potrivit unui proiect al Municipalităţii, care prevede o investiţie de peste 52 de milioane de lei. Potrivit Primăriei, starea tehnică a podului este în prezent „nesatisfăcătoare”. Ultimele lucrări la Podul Grant au avut loc în anul 2006, lucrări garantate până în 2011.

Un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti prevede alocarea, din bugetul local, a unei finanţări de peste 52 de milioane de lei, pentru refacerea Podului Grant din Capitală, urmând ca lucrările să fie realizate sub coordonarea Administraţiei Străzilor, arată Mediafax.

„În conformitate cu expertiza tehnică emisă în anul 2016 pentru podul Grant, au rezultat o serie de neconformităţi, respectiv indicele de stare tehnică al podului principal, care este nesatisfăcătoare (…) Astfel, pentru a se asigura condiţiile minime de siguranţă a circulaţiei sunt necesare lucrări de reparaţii ale infrastructurii şi suprastructurii”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre. De asemenea, durata lucrărilor va fi de 24 de luni.

Ultimele lucrări de reparaţii ale podului au avut loc între anii 2004- 2006, cu o garanție de numai 5 ani, până în 2011.

Podul Grant este una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură din Bucureşti şi face legătura, prin arterele Calea Crângaşi – Strada Turda, dintre nordul şi sud-vestul Capitalei, fiind o zonă extrem de tranzitată în fiecare zi.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.