Hidrocentrala Porţile de Fier 1 produce jumătate din energia hidroelectrică a României – cât toate celelalte baraje la un loc. Este amplasată la 15 km în amonte de oraşul Drobeta Turnu-Severin şi este una dintre cele mai mari construcţii hidrotehnice din Europa. Şi, cu siguranţă, cea mai mare de pe Dunăre… România şi Serbia – pe atunci Republica Socialistă Federativă Iugoslavia – au hotărât, în 1956, să construiască o hidrocentrală la Porţile de Fier, locul unde Dunărea are lăţimea mică şi volumul de apă mare.
Documentele au fost semnate în 1963, iar construcţia a început în 1964. Eforturile au fost colosale, atât cel financiar, cât şi cel uman. Pentru realizarea hidrocentralei Porţile de Fier 1 s-a plătit un tribut mare: a fost mutat oraşul Orşova; au fost mutate nouă sate în totalitate şi alte opt sate parţial; au fost acoperiţi de apă 88.000 de metri pătraţi de clădiri publice; un număr de 14.533 de locuitori şi-au schimbat domiciliul; au fost inundaţi 27 km de cale ferată şi 102 km de şosele şi drumuri.
Cele mai grele pierderi au fost Ada Kaleh – cea mai frumoasă insulă de pe Dunăre, pomenită în Antichitate de Herodot, şi locuită neîntrerupt până la acoperirea ei de apele lacului de acumulare – şi obturarea, prin baraj, a migraţiei sturionilor.
Barajul a condus la scăderea drastică a populaţiilor de morun, nisetru, cegă şi păstrugă din Dunăre, din cauză că peştii nu mai pot urca pe fluviu, pentru înmulţire, decât accidental, prin intermediul ecluzelor. Acesta este motivul pentru care se intenţionează acum realizarea unui pasaj special pentru peşti la Porţile de Fier 1.
Peştii uriaşi, pe cale de dispariţie
Sturionii, specii de peşti migratori care au apărut în vremea dinozaurilor, cu 200 de milioane de ani în urmă, sunt astăzi în pericol de dispariţie. În prezent, în apele costiere, în râurile şi lacurile din emisfera nordică mai trăiesc 25 de specii de sturioni, bazinul Dunării adăpostind cele mai importante populaţii din lume.
În România şi în Bulgaria încă mai există populaţii viabile de sturioni sălbatici, unici în Uniunea Europeană. Ei trăiesc în mare, dar depun icrele în ape dulci. Sturionii sunt peşti de talie mare, care pot trăi şi 100 de ani. Ei străbat mii de kilometri pentru a se reproduce. Până în secolul al XIX-lea, sturioni uriaşi migrau în Dunăre până în Germania şi reprezentau o sursă de trai pentru multe comunităţi de pescari.
Astăzi, 5 dintre cele 6 specii native din Dunăre sunt critic ameninţate cu dispariţia, din două motive: braconajul şi barajele de pe Dunăre. Cel mai important, desigur, este barajul de la Porţile de Fier 1. În acest context, autorităţile române şi sârbe intenţionează să construiască la Porţile de Fier 1 un culoar special de circulaţie pentru peşti, un fel de lift pentru sturioni.
Conform unui studiu al Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, în lume există 29.000 de asemenea construcţii, cele mai multe fiind realizate în Statele Unite şi Japonia. În Europa s-au construit până acum două asemenea pasaje pentru peşti pe barajele de pe Dunăre, în Austria.
Pasajul poate fi un tobogan de trecere realizat pe lângă baraj, prin care curge apa, sau efectiv un lift de peşti care traversează baraje mari. Acestea au un bazin deschis; după ce vietatea pătrunde, se închide trapa şi se transportă peştele cu liftul. Varianta aceasta este utilizată pentru peştii mari, în special în Franţa. Liftul de la barajul Tuilieres, de pildă, a costat 1.300.000 de euro. În România s-au realizat 100 de astfel de construcţii pe râurile interne, dar pentru obstacolele ce nu depăşesc 14 m înălţime. La Porţile de Fier 1, diferenţa de nivel e de peste 30 de metri.
Lacul de acumulare are 2.200 de milioane de metri cubi de apă
- Hidrocentrala Porţile de Fier 1 are o putere instalată de 1.164 MW, prin cele şase turbine Kaplan de 194 MWh fiecare. Turbina Kaplan este un rotor cu pale reglabile, peste care cade apa din barajul hidrocentralei. Prin fenomenul inducţiei electromagnetice, rotirea agregatului produce energie electrică. Jumătate din producţia de energie hidroelectrică a României se produce la Porţile de Fier 1.
- Barajul are 14 câmpuri deversoare, fiecare cu o deschidere de 25 de metri. Lacul de acumulare, cu un volum de peste 2.200 milioane metri cubi, se întinde de la baraj până la confluenţa Dunării cu râul Tisa. Lacul cuprinde în principal zona Defileului Dunării, cel mai mare defileu din Europa, cuprins între localităţile Baziaş şi Orşova.
- Totodată, sistemul asigură navigaţia pe Dunăre prin cele trei ecluze realizate pe ambele maluri – două pe partea română şi una pe partea sârbă. Acestea au împreună o capacitate de trafic de 52,4 milioane tone pe an, pentru ecluzarea pe un sens.
- Lacul de acumulare, cel mai mare din ţară, a dus la transformări de mediu la Porţile de Fier şi la formarea unei zone umede protejate prin aria Divici-Pojejena, pe care o monitorizăm’, ne-a spus dr. ing. Deak Gyorgy, directorul Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Mediului din Bucureşti.
Barajul a făcut 100 de victime
Dincolo de tributul plătit prin strămutarea unui oraş întreg şi a mai multor sate sau prin inundarea unei insule, barajul a făcut şi victime umane. Au murit în jur de 100 de muncitori în timpul construirii hidrocentralei, în diferite accidente.
Au fost şi cazuri când oamenii au fost ucişi de viperele cu corn, cele mai veninoase reptile de pe teritoriul României, care trăiesc în această zonă a ţării.
Desigur, jertfele nu au fost degeaba. Acum, hidrocentrala produce energie electrică nepoluantă, adică verde, asigură reglajul debitului Dunării în caz de viitură, adică păzeşte România de inundaţii, şi este, totodată, un pod între România şi Serbia.
Apropo, nu este nevoie de nici o viză pentru a trece în Serbia, chiar dacă această ţară nu este membru UE. Pentru cetăţenii români este suficient buletinul…
Ada Kaleh, insula cu parfum de trandafir, a dispărut în adâncuri
Ada Kaleh a fost o insulă pe Dunăre, locuită încă din Antichitate, acoperită de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porţile de Fier 1. Insula se găsea la circa 3 kilometri în aval de Orşova veche şi avea 1,7 km lungime şi 500 metri lăţime. Era populată de aproximativ 600 de turci. Insula Ada Kaleh era pentru locuitorii din regiune un punct turistic îndrăgit. Se cumpărau de acolo delicatesuri turceşti, bijuterii, tutun, ulei şi parfum de trandafir.
Sânge de cocoş, pus la temelia caselor din Orşova
Orşova veche, oraşul de la poarta vestitelor Cazane, era construită la Dunăre pe locul castrului roman Dierna’.
Oraşul a fost înghiţit de apele lacului Porţile de Fier, iar locuitorii au fost strămutaţi 4 km mai la nord, în noua Orşovă.
Tradiţia spune că fiecare familie a pus la temelia noilor case capul şi sângele unui cocoş sacrificat, pentru a asigura, după un străvechi obicei, durabilitatea construcţiei şi permanenţa familiei.
