Incendiu în Voluntari. Au intervenit 9 autospeciale ale pompierilor
incendiu
Social Ultima Ora

INCENDIU puternic: O fabrică de cauciuc din BOTOȘANI a fost distrusă

O fabrică de cauciuc din municipiului Botoşani a fost distrusă, duminică dimineaţa, din cauza unui incendiu puternic, la sosirea pompierilor întreg imobilul fiind cuprins de flăcări.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, incendiul a izbucnit din interiorul fabricii de cauciuc şi a cuprins rapid întregul imobil. La faţa locului au fost trimise cinci autospeciale cu apă şi spumă care au reuşit să lichideze incendiul şi să salveze clădirile aflate în apropiere.

„La sosirea echipajelor incendiul era generalizat, ardea întreaga clădire iar flăcările erau foarte mari. Incendiul a pornit din interior, fiind observat şi anunţat de vecini. S-a acţionat pentru protejarea celorlate clădiri aflate în apropiere. La această oră colegii se află la faţa locului pentru a stabili cauzele care au dus la izbucnirea incediului şi pentru a evalua pagubele”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Botoşani, Doina Lupu, citată de Mediafax.

În acest caz şi Inspectoratul de Poliţie Botoşani a declanşat o anchetă.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.