Trump
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat vineri că a discutat cu premierul australian Malcolm Turnbull, cu care pregăteşte un acord pentru ca Australia să nu fie afectată de tarifele americane asupra importurilor de aluminiu şi oţel,
Social Ultima Ora

Cum scapă Australia de tarifele SUA pentru importul de aluminiu și oțel

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat vineri că a discutat cu premierul australian Malcolm Turnbull, cu care pregăteşte un acord pentru ca Australia să nu fie afectată de tarifele americane asupra importurilor de aluminiu şi oţel, informează Reuters.

„El (Turnbull – n. red.) este decis să avem o relaţie militară şi comercială foarte corectă şi reciprocă”, a scris Trump în reţeaua Twitter. „Lucrăm foarte rapid la un acord de securitate, astfel încât să nu fim nevoiţi să impunem tarife la oţel şi aluminiu aliatului nostru, marea naţiune australiană”, a precizat preşedintele, potrivit Agerpres.

La scurt timp, Turnbull a scris în aceeaşi reţea socială online: „Mulţumesc pentru confirmarea că noile tarife nu vor trebui impuse asupra oţelului şi aluminiului australian – nu lucru bun pentru locurile de muncă în Australia şi SUA!”.

Australia, una din ţările mari producătoare de minereu de fier, exportă relativ puţin oţel. Potrivit datelor guvernului de la Canberra, exporturile de oţel şi aluminiu către SUA s-au ridicat anul trecut la numai 400 de milioane de dolari australieni (circa 250 de milioane de euro).

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.