”Băiatul care a învăţat să zboare”, spectacol dedicat Zilei Mondiale a Circului 1
”Băiatul care a învăţat să zboare”, spectacol dedicat Zilei Mondiale a Circului
Social Divertisment Ultima Ora

”Băiatul care a învăţat să zboare”, spectacol dedicat Zilei Mondiale a Circului

Ziua mondială a circului este sărbătorită la 21 aprilie 2018, de artişti ai circului din lumea întreagă, dar şi de iubitorii artei circului de toate vârstele.

Evenimentul a fost sărbătorit pentru prima dată în anul 2010 şi de atunci este organizat în fiecare an, în cea de a treia sâmbătă a lunii aprilie, de Federaţia Mondială a Circului, sub înaltul patronaj al preşedintelui onorific al acesteia, prinţesa Stephanie de Monaco, potrivit www.circusfederation.org.

În 2018, cea de a noua Zi mondială a circului este marcată de 34 de ţări din lume, prin organizarea de numeroase spectacole răsplătite cu multe aplauze şi multă bucurie, potrivit circulmetropolitan.ro.

În ţara noastră această zi este sărbătorită de Circul Metropolitan Bucureşti care, împreună cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu Primăriile de sector, oferă pe 21 aprilie, de la ora 11.00, o reprezentaţie a spectacolului „” unui număr de 1.600 de copii defavorizaţi din municipiul Bucureşti. Astfel, timp de aproximativ 100 de minute, artiştii Circului vor oferi un show de excepţie, care conţine numere spectaculoase de acrobaţie, momente spumoase de comedie precum şi dresuri de cai, câini şi papagali, aşa cum arată un comunicat al instituţiei.

Circul de Stat din ţara noastră a luat fiinţă în anul 1960. Clădirea, situată în Parcul Circului de Stat din sectorul 2 al Capitalei, a fost realizată după planurile arhitecţilor Nicolae Porumbescu, Constantin Rulea, Sanda Bercovici şi Nicolae Pruncu. După anul 1989, Circul de Stat a devenit Circul Globus, câţiva ani mai târziu, Circ&Variete Globus, iar în prezent se numeşte Circul Metropolitan Bucureşti, potrivit site-ului instituţiei – www. circulmetropolitan.ro.

Cupola sa circulară, ce măsoară un diametrul de 60 m, a devenit în timp simbol arhitectural al Capitalei. Sub această cupolă, vreme de peste jumătate de secol, artişti români şi străini au încântat generaţii întregi de copii şi adulţi, cu spectacole de acrobaţie, magie şi dresuri de animale. Totodată, Circul nostru a cucerit publicul de peste hotare, mulţi dintre artiştii săi fiind premiaţi în Agora Circului mondial, la Monte Carlo: trupa „Ewelyn Marinof” a primit Clownul de Aur, trupa „Creţu”, Clownul de Argint, şi trupa „Cârneanu Platinium”, Clownul de Bronz.

În prezent, sub aceeaşi cupolă, arena circului, înzestrată tehnic şi funcţional la cele mai înalte standarde mondiale, poate găzdui orice tip de spectacol, potrivit sursei amintite.

Declarat monument istoric în anul 2010, Circul Metropolitan Bucureşti rămâne un locaş de cultură unic în România.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.