Așa arată un tren de mare viteză în Maroc! În România...
Social Externe Ultima Ora

VIDEO. Așa arată un tren de mare viteză în Maroc! În România…

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi regele Mohammed VI al Marocului au inaugurat o linie de tren de mare viteză între Tanger şi Casablanca, două importante centre comerciale şi industriale din Maroc.

După şapte ani de lucrări, noua linie specială de mare viteză de concepţie franceză (LGV), care potrivit AFP ar urma să intre în exploatare la finele acestei luni, va acoperi distanţa de 350 de kilometri dintre Tanger şi Casablanca în două ore şi zece minute în loc de patru ore şi 45 de minute în prezent.
Cei doi şefi de stat nu au făcut nicio declaraţie oficială la ceremonia de inaugurare dar au plecat la bordul unui tren nou din gara renovată de la Tanger, mare hub maritim între Africa şi Europa. Pentru această linie, Marocul a cumpărat 12 trenuri de mare viteză de la grupul francez Alstom, care vor fi operate de compania feroviară de stat ONCF, şi care ar urma să transporte şase milioane de pasageri pe an.

Potrivit oficialilor marocani, această linie de tren, care a costat 22,9 miliarde dirhami (2,4 miliarde de dolari), va stimula creşterea în regiunea Tanger şi va permite atragerea de noi investiţii în zona de nord a Marocului, unde este amplasat unul din cele mai mari porturi din Africa. Însă criticii susţin că acest proiect este un simbol al unui Maroc cu două viteze şi va accentua şi mai mult diferenţele între regiunile acestei ţări, în condiţiile în care mai există zone în sudul Marocului unde nu sunt căi feroviare.

Franţa este primul partener economic al Marocului însă în 2014 Spania i-a suflat acest titlu pentru schimburile comerciale. Între 2010 şi 2017, schimburile comerciale dintre cele două ţări au înregistrat o creştere medie de 5,8% pe an, de la 79,9 la 109,3 miliarde dirhami (7,4 până la 10,3 miliarde euro).

Între timp, România se chinuiește de cinci ani să facă 5 kilometri de linie de metrou în București…

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.