Uluitor. Părinții, nevoiți să plătească taxă pentru a sta cu copiii în spital
Sănătate Social Ultima Ora

SPITALELE UCIGAȘE din România: 17 bebeluși infectați la Materniate. Firea dă vina pe părinți

Numărul nou-născuților infectați cu stafilococ auriu a ajuns joi la 18, anunță Digi.24. Cu toții au fost aduși pe lume la maternitatea Giulești, externați și au fost duși de părinți ulterior pentru tratament la Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu”.

ATAC INCENDIAR la Gabriela Firea. ”Nu-i pedepsiţi pe bucureşteni pentru capriciul de a avea dreptate ”

Până acum, medicii de la ”Grigore Alxandrescu” au confirmat doar 13 cazuri. „Cu privire la bebeluşii născuţi la Maternitatea ‘Panait Sârbu’ (Giulești – n. red.), care ni s-au adresat începând cu data 24.10.2018, vă aducem la cunoştinţă că am tratat 14 pacienţi (toţi în prima lună de viaţă). Dintre aceştia, 12 au fost depistaţi cu stafilococ auriu meticilino rezistent în diferite culturi. La ceilalţi 2 – la unul s-a infirmat infecţia cu stafilococ auriu şi la celălalt este în lucru. Toate cazurile au fost raportate către DSP”, a anunțat miercuri unitatea medicală într-un comunicat de presă.

Potrivit unui comunicat al Primăriei transmis miercuri seară, internarea bebeluşilor la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” s-a realizat la un interval de 10-21 de zile de la externarea din maternitate.

„Facem precizarea că, în prezent, la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie ”Panait Sârbu” (Giulești), se derulează o investigaţie epidemiologică pentru a stabili dacă există o legătură între naşterile celor 10 bebeluşi şi informaţiile apărute în presă. De asemenea, este important de menţionat că în lunile octombrie şi noiembrie 2018, la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie ”Panait Sarbu”, s-au născut, în total, 637 copii, fără complicaţii infecţioase declarate”, susține Primăria.

PMB şi Spitalul „Panait Sârbu” au spus că „resping ferm” acuzaţiile apărute în presă referitoare la presupusă infectare a celor 10 nou-născuţi.

Potrivit Digi 24, Direcţia de Sănătate Publică face controale în toate maternităţile din Bucureşti, după apariția în presă a cazurilor celor 12 bebeluşi care au fost infectaţi cu stafilococ. Copiii s-au născut la maternitatea Giuleşti, însă infecţia a apărut după ce au fost externaţi. Ei ar fi putut contracta stafilococul fie de pe pielea mamei, fie din salon.
Astăzi după-masă, Europa FM a anunțat că Secția de nou-născuți a maternității Giulești va fi închisă temporar după ce mai mulți bebeluși de aici au fost infectați cu stafilococ auriu, citând surse oficiale.
Întrebată de postul de radio dacă ia în considerare această soluție, ministrul Sănătății – Sorina Pintea spune doar că va prezenta mâine un raport asupra cazurilor bebelușilor depistați cu infecții cu stafilococul auriu.

Războiul din PSD se duce pe toate fronturile. Victimele lui sunt mai puțin importante.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.