Sorina Pintea, luată la întrebări despre reproducerea umană asistată în ţara noastră

Deputatul dâmboviţean Georgeta-Carmen Holban, membru în Comisia pentru sănătate şi familie, s-a adresat printr-o interpelare parlamentară ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, pe tema inexistenţei unei legislaţii privind reproducerea umană asistată în ţara noastră

Sorina Pintea, luată la întrebări despre reproducerea umană asistată în ţara noastră 1

 

„România este printre puţinele ţări din Europa care nu a reglementat încă legislaţia în domeniul reproducerii umane asistate, fapt recunoscut şi de către dumneavoastră.

Programul pentru fertilizarea in vitro, lansat în 2011, finanţează doar o singura procedură, însă acesta a fost întrerupt timp de trei ani”, a subliniat parlamentarul social democrat, în demersul oficial înaintat conducerii Ministerului Sănătăţii.

Având în vedere situaţia prezentată, deputatul PSD i-a solicitat ministrului Sorina Pintea să-i răspundă următoarelor aspecte:

„1. Care este situaţia programului pentru fertilizarea in vitro din România şi cum este acesta finanţat?;

2. Câţi copii s-au născut în urma acestui program în ultimul an, atât în România, cât şi în judeţul Dâmboviţa?;

3. Când veţi elabora pachetul de legi al sănătăţii, şi punctual, legea reproducerii umane asistate?”.

„Consider că se impune elaborarea de urgenţă a legii reproducerii umane asistate şi sunt convinsă că acest proiect va fi inclus în codul legilor sănătăţii, la care lucrează Ministerul Sănătăţii”, a conchis Carmen Holban.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.