DOCUMENT! Marcel Vela anunță noi măsuri de securitate pentru Noaptea de Înviere! Cum va ajunge Paștele și Lumina Sfântă la credincioși

Ministrul de interne Marcel Vela spune că în urma discuțiilor cu Biserica Ortodoxă Română a pus la cale un plan de ajutorare a credincioșilor ortodocși!

„Vom ajuta BOR la împărţirea sfintelor Paşti şi a luminii sfinte aduse de la Ierusalim în seara Învierii”, a declarat marţi Marcel Vela. Am semnat un acord de susţinere şi sprijin din partea tuturor forţelor pentru stabilirea unor acţiuni comune.

Având în vedere dorinţa de a se oferi Sfinte Paşti şi Lumina Sfântă s-a stabilit:  pâinea binecuvântată în formă de mici prescuri, sfinţită în joia mare, va fi distribuită credincioşilor vineri şi sâmbătă, in intervalul 7- 17, în toare parohiile, în locuri special amenajate, în afara lăcaşurilor de cult, de către personalul bisericii şi voluntari, cu măsuri de protecţie, cu distanţa specficată ca la magazinele alimentare.

În declaraţia pe propria răspundere, credincioşii vor trece”ridicarea Sfintelor Paşti” şi vor preciza numele lăcaşului de cult”, a precizat ministrul. Pentru credincioşii bolnavi şi cei peste 65 de ani, Paştele vor fi distribuite la domiciliu, vineri, sâmbătă sau duminică, începând cu orele 6. Distribuirea Sfintei Lumini se va face de către voluntari şi patrulele existente sub coordonarea MAI aflate în misiune, sâmbătă, începând cu ora 20.00.

Credincioşii vor putea ieşi în afara casei, imobilului, respectând regulile de distanţare, pentru a fi evitată aglomeraţia. În zonele carantinate, Sfânta Lumină va fi dusă de către forţele de ordine.

În Noaptea de Înviere este permisă circulaţia preoţilor care duc Sfânta Lumină, dacă au măşti de protecţie, mănuşi, ecuson şi acte de identitate. Cadrele aflate în misiune vor distribui Sfânta Lumină spitalelor şi centrelor sociale. ”, a spus Vela.

DOCUMENT! Marcel Vela anunță noi măsuri de securitate pentru Noaptea de Înviere! Cum va ajunge Paștele și Lumina Sfântă la credincioși 1

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.