33 de răniții din Colectiv au murit de infecții intraspitalicești! Sistemul sanitar înghite 8 miliarde de euro pe an, dar are microbi pe pereți
Sănătate Justiție Social Ultima Ora

33 de răniții din Colectiv au murit de infecții intraspitalicești! Sistemul sanitar înghite 8 miliarde de euro pe an, dar are microbi pe pereți

Pe 30 octombrie împlinesc 3 ani de la tragedia din clubul Colectiv. Acel eveniment nefericit  a deschis o „cutie a Pandorei” în momentul în care s-a descoperit că 33 de răniți la Colectiv au murit din cauza infecţiilor nosocomiale din spitale. După un an de la sinistru, minsitrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a aspus că ” 80% din spitale ar trebui închise”, din cauza infecțiilor intraspitalicești. Unitățile sanitare sunt adevărate ”bombe microbiologice”. Asta, în ciuda faptului că sistemul sanitar românesc înghite 8 miliarde de euro pe an. Unde merg banii?

Potrivit rapoartelor întocmite de către Institutul Naţional de Sănătate Public, în ultimii șase ani, au fost înregistrate peste 57.000 de cazuri de infecţii intraspitaliceşti. Cele mai multe au fost înregistrate în Bucureşti – peste 12.000 de infecţii. Topul este completat de judeţele Iaşi – peste 9.000 de infecţii şi Cluj, cu peste 7.000 de infecţii.

Secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă s-au confruntat cu cele mai multe infecţii nosocomiale, peste 13.500. Peste 12.000 de infecţii intraspitaliceşti au fost raportate la secţiile de chirurgie.

Conform sursei citate, infecţiile nosocamiale s-au înmulţit de la an la an, fiind o creştere constantă, astfel că dacă în 2010 au fost raportate 8.105 de cazuri, în 2014, numărul lor a ajuns la peste 10.600, iar în 2015, la 12.310.

În topul judeţelor cu cele mai multe astfel de infecţii sunt Bucureştiul, urmat de Cluj, Iaşi şi Timiş.

În anul 2015, au fost verificate 367 de unităţi sanitare şi s-au aplicat 626 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 369 de amenzi în valoare totală de 340.900 de lei, trei decizii de suspendare a activităţii şi au fost emise 254 de avertismente.

Datele au fost făcute publice în anul 2016, după ce Ministerul Sănătăţii a prezentat acest raport la interpelările a doi deputaţi.

La scut timp după noaptea din 30 octombrie 2015, mulţi părinţi ai căror copiii au decedat din cauza incendiului au acuzat medicii şi autorităzile de omor, după ce s-a aflat că infecţiile intraspitaliceşti au agravat starea vicitmelor cât timp au fost internaţi.

Bugetul sistemului de sănătate din România înghite anual între 8 miliarde de euro! În acest context, serviciile medicale sunt execrabile – se moare efectiv în spitale, sau imediat după externare -, iar bolnavii nu au acces la medicamente. Unde se duc banii?

Vă amintiți de cazul lui Marian Burcea, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), cu rang de secretar de stat, care a fost reținut de DNA pentru constituirea unui grup infracțional organizat și folosirea influenței în exercițiul funcției de conducere în scopul obținerii de foloase necuvenite? Reamintim că alte 13 persoane au fost reținute în acel dosar. Se vehiculau nereguli în valoare de 3 milioane de euro. Ce fel de sumă este acesta în cadrul bugetului de sănătate publică?

Un raport Eurostat arăta că în România se cheltuiesc 340 de euro de persoană pentru serviciile medicale, anual. Dacă înmulțim 340 de euro cu 19 milioane de oameni, câți mai suntem în țară, ne rezultă 6,46 miliarde de euro total cheltuieli de sănătate. Aici ceva nu este în regulă, deoarece bugetul CNAS pe anul 2017  a fost de 29.239,1  miliarde de lei, adică 6,5 miliarde euro. Separat, bugetul Ministerului Sănătății a fost de 1,75 miliarde euro. Deci, în total sistemul de sănătate a primit anul trecut 8,25 miliarde euro. Datele sunt oficiale.

Principalele cheltuieli în sistem, pe 2017, au fost: pe medicamente compensate, cam 1,6 miliarde de euro; pe spitale, cam 2,35 miliarde euro; pe ”transferuri între unități ale adminsitrațiie publice”: 0, 816 miliarde euro; ”cheltuieli pentru asigurări sociale de sănătate”: 0,4 miliarde euro.

Menționăm că doar bugetul CNAS a fost cu 4 miliarde de lei mai mare în 2017 decât în anul precedent. În aceste condiții sistemul sanitar românesc duce lipsă de personal medical, de medicamente și de spitale. Nivelul actului medical este execrabil. Bolnavii sunt omorâți în spitale de infecții nozocomiale și nimeni nu face nimic… din lipsă de bani. Unde sunt 8,25 miliarde de euro?

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.