Primul Război Mondial a durat un an în plus pentru România. De ce este ”Budapesta” pe Arcul de Triumf

În anul 2016, după restaurarea Arcului de Triumf din București, pe monument a apărut o inscripție nouă: ”Budapesta”. Ea a fost adăugată cartușelor din partea de jos a Arcului, unde sunt trecute localitățile în care armata română a dus bătălii victorioase în timpul Primului Război Mondial. De ce?Astăzi se întâlnesc 100 de ani de când Consiliul militar interaliat de la Paris a aprobat ca armata română să înainteze pe aliniamentul Satu Mare – Carei – Oradea – Salonta – Arad. La scurt timp, Ungaria a atacat Armata română, care a răspuns prin ocuparea Budapestei.

CENTENAR. Primul Război Mondial a durat un an în plus pentru România. De ce este Budapesta pe Arcul de Triumf

În cazul ‘Budapesta’, este dovada că țara noastră a luptat un an în plus în această conflagrație sângeroasă, pentru a-și apăra teritoriile.

‘Arcul de Triumf nu este prima construcție de acest gen din București. Au mai existat arcuri de triumf în 1878, când s-a întors armata română din Războiul de Independență, apoi în 1906, când s-a sărbătorit jubileul de 40 de ani de la venirea regelui Carol I, și apoi în 1918, când s-a întors familia regală din pribegia de la Iași’, a spus istoricul Dan Falcan.

CENTENAR. Primul Război Mondial a durat un an în plus pentru România. De ce este Budapesta pe Arcul de Triumf

Unul din cele mai frumoase arcuri de triumf  construite vreodată în Capitală a fost cel din 1922. El a fost dedicat încoronării regelui Ferdianand și reginei Maria, la Alba-Iulia, drept suveranii României Mari.

Primul Război Mondial a durat un an în plus pentru România. De ce este ”Budapesta” pe Arcul de Triumf 1 Primul Război Mondial a durat un an în plus pentru România. De ce este ”Budapesta” pe Arcul de Triumf 2

1877…                                               1919…..

‘Era o structură de beton armat, învelită însă în stuc, iar tot ce vedem astăzi ca reprezentare era făcut în ipsos. Lucrul acesta a făcut ca, în timp, sculpturile să se degradeze. Tot Arcul de Triumf arăta în 1934-1935 jalnic. Constantin Argetoianu chiar povestește în memoriile lui că puseseră niște pânze pe el, era zdrențăros, mă rog, o imagine deplorabilă’, spune istoricul Dan Falcan.

În aceste condiții, s-a luat inițiativa – prin primarul din vremea aceea, Alexandru Donescu, și cu sprijinul regelui Carol al II-lea – să se construiască un Arc de Triumf mai rezistent, din granit. Așa a apărut actuala construcție, cu o singură arcadă, cu o înălțime de 27 de metri. La realizarea frescelor au participat cei mai mari sculptori ai perioadei interbelice: Ion Jalea, Dimitrie Paciurea, Costin Petrescu și Alexandru Călinescu. Cel din urmă a realizat medalioanele reginei Maria și regelui Ferdinand, care au fost scoase de pe soclu abia în anii 80, de către regimul Ceaușescu.

CENTENAR. Primul Război Mondial a durat un an în plus pentru România. De ce este Budapesta pe Arcul de Triumf

1922….

 

Românii s-au retras din Ungaria în februarie 1920

‘În ceea ce privește mențiunea Budapestei, vorbim de celebrele bătălii de la Mărăști, Mărășești, Oituz, Răzoare, Muncelu, acolo unde armata română s-a distins în timpul Primului Război Mondial. Apărea și numele de Budapesta fiindcă, pentru noi, războiul mondial nu s-a încheiat în 1918, ci în 1919. Deși se încheiase armistițiul pe 11 noimebrie 1918, în Ungaria, după guvernul contelui Karoly, a ajuns la putere guvernul bolșevic condus de Bela Kun, în înțelegere cu guvernul de la Moscova, guvernul lui Lenin, care a încercat să ocupe România după 1918. Mai bine zis, ungurii încercau să păstreze Transilvania, iar rușii Basarabia. Acest atac al trupelor bolșevice, au fost două atacuri, de fapt, unul în martie 1919, fiindcă guvernul bolșevic de la Budapesat a atacat și România și Cehoslovacia, apoi în iunie 1919, când armata română a fost din nou atacată de bolșevicii lui Bela Kun și a ripostat. I-au urmărit pe ungurii bolșevici, au avut loc mai multe lupte în cursul lunii iulie 1919, iar pe data de 3 august 1919, trupele române au intrat în capitala Ungariei, Budapesta’, a explicat istoricul Dan Falcan.

Altfel spus, războiul mondial se terminase în noiembrie 1918, dar armata română a trebuit să lupte și să ocupe capitala ungară. Românii s-au retras din Ungaria în februarie 1920.

CENTENAR. Primul Război Mondial a durat un an în plus pentru România. De ce este Budapesta pe Arcul de Triumf

 

Vă prezentăm cele mai importatnte evenimente istorice ale zilei de 12 februarie:

  • 1541: Întemeierea orașului Santiago de Chile.
  • 1709: Marinarul scoțian Alexander Selkirk („modelul” lui Robinson Crusoe), este salvat după patru ani trăiți în singurătate pe insula Juan Fernandez.
  • 1736: Căsătoria dintre Maria Terezia a Austrieiși Francisc Stephan.
  • 1856: Vasile Boerescua adresat un memoriu ministrului de externe al Franței, Alexandre Walewski, în care pleda pentru constituirea unui stat național românesc independent sub garanția celor șapte mari puteri.
  • 1864: Parlamentul votează proiectul de lege pentru organizarea puterii armate în România.
  • 1892: Pentru prima oară în istoria tehnicii, o invenție – aparatul de cronofotografie al francezului Leon Bouly– este denumită cinematograf.
  • 1912: Abdicarea împăratului chinezPu Yi; sfârșitul dinastiei Qing.
  • 1912: Chinaadoptă calendarul gregorian.
  • 1919: Consiliul militar interaliat de la Parisa aprobat ca armata română să înainteze pe aliniamentul Satu Mare – Carei – Oradea – Salonta – Arad
  • 1922: Și-a început pontificatul Papa Pius al XI-lea(n. 1857 – 1939).
  • 1924: La New Yorkare loc premiera lucrării simfonice Rapsodia albastră de George Gershwin.
  • 1938: Trupe germane intră în Austria, pentru ca în 12 martie trupele germane să ocupe Austriași anexarea să fie declarată ziua următoare.
  • 1961: A fost lansată prima stație interplanetară automată în direcția Planetei Venus: Venus – 1
  • 1994: Se deschid Jocurile Olimpice de Iarnă la Lillehammer, Norvegia.
  • 1996: Yasser Arafata depus jurământul în calitate de prim președinte ales (20 ianuarie 1996) al Autorității Naționale Palestiniene.
  • 1999: Președintele Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, a fost găsit nevinovat în procesul cu privire la afacerea Monica Lewinsky.
  • 2000: A avut loc, la București, reuniunea statelor membre ale Pactului de Stabilitate din Europa de Sud-Est, la nivelul șefilor de state și de guverne, la finele căreia a fost semnată Carta relațiilor de bună vecinătate, stabilitate, securitate și cooperare în Europa de Sud-Est.
  • 2002: La tribunalul de la Haga, începe procesul fostului președinte al Iugoslaviei Slobodan Milošević. Acesta va muri în 2006înainte de terminarea procesului.
  • 2010: Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarna de la Vancouver.
  • 2016: Papa Franciscse întâlnește cu Patriarhul Kiril al Moscovei la Havana, Cuba. Este pentru prima dată când capul Bisericii Romano Catolice și capul Bisericii Ortodoxe Rusese întâlnesc.

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.