Victorie S&D în Parlamentul European - Social-democrații au obținut o finanțare ambițioasă pentru Pactul Ecologic 5
Politic Ultima Ora

Victorie S&D în Parlamentul European – Social-democrații au obținut o finanțare ambițioasă pentru Pactul Ecologic

1 ianuarie 2021 va aduce o premieră absolută în istoria bugetelor de până acum adoptate la nivelul Uniunii Europene.

Pentru că, pe lângă sumele alocate până acum statelor membre, viitorul cadru financiar multianual va avea dificila misiune de a vindeca rănile adânci provocate de pandemie asupra economiei europene, dar și de a finanța programele noului Pact Ecologic European, ce are drept obiectiv asigurarea unei transformări ecologice durabile în Europa.

De finanțarea acestor programe, s-au ocupat toate grupurile politice din PE, de-a lungul unor negocieri anevoioase și îndelungate, la nivelul Comisiei pentru bugete și Comisiei pentru afaceri economice și monetare.

În ciuda diferențelor apărute în timpul negocierilor față de co-raportorul PPE, Siegfried Mureșan, grupul S&D a reușit să obțină victorii istorice, care vor veni în sprijinul cetățeanului, obligându-i pe cei cărora nu le plac regulile Uniunii Europene să achite nota de plată a evoluției spre o Europă fără poluare.

Paul Tangco-raportor din partea Grupului S&D:

„Trebuie să folosim banii cu eficiență maximă. Avem nevoie de investiții, pentru a ne reveni din criza indusă de pandemia COVID și să facem tranziția către o economie și o societate sustenabile, capabilă de a face față problemelor ecologice cu care acestea se confruntă.

Pentru toate acestea, trebuie să întărim standardele de sustenabilitate, sociale și de mediu, pentru investițiile publice și private, în interesul cetățenilor și în vederea protejării mediului înconjurător.

Acesta este scopul principal al socialiștilor și democraților din Parlamentul European.

Mai mult, vrem ca aceste investiții să fie suportate de cei care până acum nu și-au plătit taxele: marii poluatori și corporațiile. Acesta este mesajul socialiștilor și democraților europeni.”

Carmen Avramraportor din umbră din partea Grupului S&D pe opinia Comisiei AGRI:

„Un alt mesaj al social-democraților a fost necesitatea completării bugetului Uniunii Europene cu bani din resurse proprii.

O idee foarte importantă, pentru că acești bani vor reduce presiunea asupra cetățenilor și a bugetelor naționale, ajutându-ne să achităm nota de plată a pandemiei și a viitorului Pact Ecologic. 

Sumele acestea vor proveni, de exemplu, din taxarea acelor companii care obțin beneficii pe piața Uniunii Europene, dar nu-și respectă obligația de a plăti taxele conform legislației.

Negociatorii S&D și raportorii dosarelor conexe au luptat până la victorie pentru această premieră, astfel încât să putem veni, încă de la începutul anului viitor, în ajutorul agriculturii, al cercetării, al industriei, al tuturor domeniilor afectate de criza sanitară. S&D rămâne fidel principiului de echitate si egalitate pe care l-a lansat – „Nimeni nu va fi lăsat în urmă”, principiu preluat în programul Comisiei Europene de către președinta Ursula von der Leyen.”  

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii