Alertă. Comisia de la Veneția vine în România din cauza derapajelor din Justiție
Politic

Uluitor. Dăncilă a decis. Cât vor primi miniștrii pentru chirie de la stat

Guvernul va aproba, vineri, sumele maxime pe care le pot primi pentru chirie membrii Executivului care nu au locuință în București. În fiecare an, Executivul stabilește prin hotărâre care este plafonul maxim pentru decontarea cheltuielilor cu cazarea.

Viceprim-miniștrii, miniștrii, miniștrii delegați și persoanele care ocupă funcții asimilate celei de ministru, care nu dețin imobile cu destinația de locuințe în București, beneficiază, pe durata mandatului, în limita unui plafon maxim anual de 55.000 de lei (aproape 4.500 de lei/lună), de decontarea cheltuielilor de cazare pentru folosința imobilelor RAAPPS, potrivit actelor normative care se află pe masa Guvernului.

De asemenea, secretarii de stat și persoanele care ocupă funcții asimilate celei de secretar de stat, care nu dețin imobile cu destinația de locuințe în București, beneficiază, pe o perioadă de 3 luni de la data numirii în funcție, în limita unui plafon maxim de 14.000 de lei (peste 4.600 de lei/lună), de decontarea cheltuielilor de cazare pentru folosința imobilelor RAAPPS.

Dacă vor să închirieze o locuință de pe piața imobiliară și să nu stea cazați la RAAPPS, miniștrii și secretarii de stat vor primi mai puțin bani: maximum 40.000 de lei pe an, adică aproximativ 3.300 de lei/lună.

De o sumă maximă de aproape 4.500 de lei/lună pentru decontarea chiriei vor beneficia și magistrații ÎCCJ, membrii CCR, președinții și vicepreședinții curților de apel, tribunalelor, judecătoriilor, precum și președinții secțiilor din cadrul acestor instanțe, Procurorul General, prim-adjunctul și adjunctul procurorului general și asimilații acestora, procurorii-șefi ai direcțiilor și secțiilor din cadrul Ministerului Public și adjuncții acestora, procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel și adjuncții acestora, prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale și judecătorii și adjuncții acestora, precum și conducători ai instituțiilor publice și înalții funcționari publici, pe durata mandatului sau a raportului de serviciu, după caz.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.