Traian Băsescu”
Politic Social Ultima Ora

Traian Băsescu FACE PRAF noua Lege a pensiilor: Menține furtul din banii publici

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a desființat public proiectul de Lege a pensiilor propus de Guvernul Dăncilă. Fostul lider al PMP critcă în termeni duri pensiile speciale.

„Noua lege a pensiilor !

De mai bine de un an, în spaţiul public se fac dezbateri lungi legate de noua lege a pensiilor şi acesta este un lucru foarte bun. Totuşi, în aceste dezbateri inundate de cuvântul „echitate”, de puţine ori se vorbeşte despre pensiile speciale.

Aşa cum declară Doamna ministru Lia Olguţa Vasilescu, noua lege are ca principal obiectiv restabilirea echităţii în sistemul de pensii de stat. De acord, dar …

Este greu de acceptat expresia „echitate” când principiul contributivităţii nu funcţionează pentru toţi pensionarii, menţinându-se pensiile speciale

Din păcate, menţinând sistemul special de pensii, proiectul noii legi menţine furtul din banii publici în favoarea unor categorii bine selectate, alese să susţină prin vot perpetuarea la putere a PSD-ului .

PS – Sunt de acord că unele meserii au un nivel ridicat de privaţiuni, dar pentru asta salariaţii sunt răsplătiţi cu stagii complete de cotizare reduse, putându-se pensiona la vârste de 40 – 50 ani şi nu la 65 ani”, scrie Traian Băsescu pe Facebook.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.