i
Politic Social Ultima Ora

Toți cei condamnați pe bază de interceptări și filaje, chiar și în dosare de omor, violență, crimă organizată, vor putea cere revizuirea

Senatul a adoptat luni în plen un proiect de lege inițiat de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu referitor la desecretizarea unei Hotărâri CSAT din 2005 privind combaterea corupției, însă între timp au fost adăugate amendamente care deschid calea revizurii în orice dosar în care s-au făcut filaje și interceptări pe baza protocoalelor cu SRI. Experții consultați de G4media au explicat că, dacă acest proiect ar deveni lege, toți cei condamnați pe baza interceptărilor sau filajelor, indiferent că e vorba de dosare de omor, violență, crimă organizată sau corupție, ar putea cerea revizuirea în instanțe.

Revizuirea este o cale excepțională de atac, prin care procese cu sentințe definitive pot fi rejudecate.

Cel puțin interceptarile, indiferent dacă erau făcute de Serviciul tehnic al DNA, DGIPI (serviciul secret al MAI) sau DOS (Direcția de Operațiuni Speciale a Poliției), se fac cu infrastructura SRI (serviciul deține serverele prin care se fac înregistrările). Prin urmare, potrivit acestui proiect de lege, toti cei condamnați pe baza interceptărilor, ar putea cere revizuirea.

Proiectul adoptat luni de Senat mai trebuie să treacă și de Camera Deputaților pentru a deveni lege.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.