Tudorel Toader a anunțat lista candidaților la funcția de procuror european
Politic Ultima Ora

Toader pare ușor confuz cu legea privind un judecător care se află în ilegalitate

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spune că ”orice decizie CCR produce efecte juridice” şi face referire la Decizia 136 din 20 martie 2018 care vizează modificarea legii de funcţionare a Curţii Constituţionale. Întrucât parte dintre modificări au fost declarate neconstituţionale, Tudorel Toader afirmă că ”legea nu a fost promulgată, nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, nu a intrat în vigoare, iar Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective”.

Tudorel Toader a postat, sâmbătă, un mesaj pe Facebook intitulat ”Orice decizie CCR produce efecte juridice” şi face referire la Decizia 136 din 20 martie 2018.

Ministrul Justiției susține că decizia CCR din 20 martie, potrivit căreia judecătorii nu pot adăuga un mandat întreg la un rest de mandat și că limita maximă este de 9 ani, nu se aplică la mandatele în curs și produce efecte numai pentru viitor. Informația dezvăluită vineri de G4Media.ro, potrivit căreia după decizia CCR din martie, unul dintre judecători, Petre Lăzăroiu, se află în ilegalitate de două luni deoarece se află în funcie de 10 ani, fiind numit în 2008 pe un rest de mandat și reinvestit în 2010.

Experții în drept consultați de G4Media.ro spun însă că Tudorel Toader face o confuzie între schimbarea regulilor prin lege în timpul jocului, care se aplică într-adevăr pentru mandatele viitoare, și o decizie de neconstituționalitate care este de imediată aplicare.

Ministrul justiției mai arată în postare că legea de funcționare a CCR este în curs de modificare în Parlament, pentru a fi pusă în acord cu decizia CCR.

”Decizia nr.136 din 20 martie 2018 (…) a fost pronunţată în controlul de constituţionalitate a priori, preventiv, înainte de promulgare. Efectele deciziei – legea nu a fost promulgată, nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, nu a intrat în vigoare, iar Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale”, scrie Tudorel Toader.

Potrivit acestuia, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale se află în procedura de reexaminare pentru punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale, fiind trimisă în data de 23 mai 2018 la Senat.

”Prin urmare, Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale nu a făcut obiectul controlului de constituţionalitate, aceasta putând fi contestată numai în temeiul şi în condiţiile prevăzute de art.146 lit.d) din Constituţie. Legea nr.47/1992, în integralitatea ei, se bucură în continuare de prezumţia de constituţionalitate, care se ataşează oricărui act de reglementare ce face parte din dreptul pozitiv”, mai scrie Toader pe Facebook.

Ministrul Justiţiei afirmă că ”procedura constituţională şi legală este în curs, iar până la adoptarea şi intrarea în vigoare a normelor de modificare a Legii nr.47/1992, aceasta continuă să se aplice în redactarea în vigoare”.

”Decizia Curţii produce efecte numai pentru viitor, de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, fără să afecteze mandatele în curs”, îşi încheie Toader mesajul.

Legea prin care este sporită imunitatea judecătorilor Curţii Constituţionale a României (CCR) este parţial neconstituţională, a decis, în 20 martie, CCR.

Curtea Constituțională a României (CCR) funcționează de două luni încălcându-și propria jurisprudență și, implicit, Constituția, după cum rezultă dintr-o decizie a Curții pronunțată în martie 2018, apreciază G4Media.ro.

Unul dintre judecătorii CCR, Petre Lăzăroiu, se află în funcție de 10 ani, în condițiile în care în Constituție scrie că mandatele sunt de 9 ani. Lăzăroiu a fost numit în funcție în 2008 pe un rest de mandat și reinvestit în 2010, dar CCR tocmai a decis în martie că judecătorii nu pot adăuga un mandat întreg la un rest de mandat și că limita maximă este de 9 ani, așa cum prevede legea fundamentală. Prin urmare, din luna martie un judecător CCR funcționează ilegal și se pune în discuție însăși legalitatea constituirii Curții. Dacă Curtea funcționează ilegal, atunci se mai ridică o întrebare: cât de legală este ultima decizie privind revocarea șefei DNA?

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.