Tentativă de răpire a ministrului Justiţiei din Belgia. Patru suspecți au fost arestați 1
Politic Ultima Ora

Tentativă de răpire a ministrului Justiţiei din Belgia. Patru suspecți au fost arestați

Patru persoane au fost arestate în Regatul Ţărilor de Jos, ca urmare a unei tentative de răpire a ministrului Justiţiei din Belgia, Vincent Van Quickenborne, care acuză că operațiunea a fost comandată de „mafia drogurilor”.

Vincent Van Quickenborne, ministru al Justiției, dar și primar al orașului Kortrijk, a transmis un mesaj video cetățenilor veniți la un bal municipal organizat în orașul din regiunea Flandra de Vest. Oficialul a spus că a fost informat prin telefon de către procurorul federal Frédéric Van Leeuw cu privire la faptul că a fost pusă la cale o tentivă de răpire.

Tentativă de răpire a ministrului Justiției din Belgia

„M-a avertizat în legătură cu un proiect de răpire care mă viza”, a spus ministrul în mesajul video, acesta adăugând că nu a vrut să anuleze balul pentru „a nu da credit mafiei drogurilor.

Sâmbătă, Parchetul federal din Belgia a anunțat că Vincent Van Quickenborne a fost pus sub supraveghere, beneficiind de protecția organelor de poliție.

Trei suspecți au fost arestați în Olanda, fiind vorba despre trei bărbaţi originari din acest stat, în vârstă de 20, 29 şi respectiv 48 de ani, ulterior fiind arestată încă o persoană, tot un olandez, astfel că Poliția a dispus trimiterea suspecților în Belgia.

Mai mult, surse judiciare spun că a fost găsită și o armă automată, ascunsă într-o mașină parcată în proximitatea domiciliului ministrului belgian, iar publicația flamandă Het Laatste Nieuws a transmis că în respectivul autoturism înmatriculat în Olanda au fost găsite mai multe arme de foc, precum puști de asalt marca AK-47, dar și sticle cu benzină.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.