
Tăriceanu: În România nu sunt cazuri de mare corupție, ca în Olanda, Germania sau Danemarca. Transparency International: România, locul 25 din 28 în UE privind gradul de corupţie
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus că România este la mijlocul clasamentului țărilor corupte din Europa și că acest lucru l-a susținut și în fața liderului grupului din ALDE din Parlamentul European. DNA inventează dosare pe abuz în serviciu ca să iasă corupția la număr, a declarat Tăriceanu.
Tăriceanu i-a asigurat pe parlamentarii europeni că se înșală, iar în România el nu știe de vreun mare caz de corupție, așa cum se întâmplă în țări care insistă să ne dea lecții în lupta anti-corupție.
„A fost cred că și o întrebare în legătură cu corupția din partea unui parlamentar, care a spus că e un fenomen adânc înrădăcinat în România. Am spus că e un fenomen care ne preocupă, dar e un fenomen ca și în alte țări europene. România e în clasamentul țărilor europene undeva la mijloc. Sunt țări cu democrații mai vechi cu mult înaintea noastră. România a făcut progrese și cred că va face în continuare. În România, spre deosebire de țările din occident nu există un mare caz de corupție”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, într-o conferință de presă care s-a desfășurat miercuri la Parlament.
Acesta a adăugat că au existat dosare mari de corupție, dând exemple de țări precum Olanda, Danemarca și Germania, pe când în România au existat doar patru cazuri de condamnări ale unor înalți demnitari, pentru infracțiuni de luare de mită.
„Respectiv Olanda, compania ING a fost 900 milioane de euro pentru spălare de bani. În Danemarca, o țară în care nu poate fi bănuită existența corupției, a bătut recordul, o bancă a fost amendată cu 1 miliard de euro, pentru spălare de bani. În Germania, scandalul emisiilor grupului de automobile, în care au plătit zeci de miliarde de euro. În România exista patru cazuri de înalți demnitari condamnați pe luare de mită, din peste 4.000 de dosare. Restul sunt dosare făcute de DNA pentru abuz în serviciu și toate alte infracțiuni inventate pentru a face scorul în dosarele de corupție„, a completat Tăriceanu.
Liderul ALDE și președintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, a avut, marți, în întrevedere cu liderii grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor europeni în Parlamentul European din Bruxelles.


Reamintim că Transparency International a anunțat în februarie că România ocupă locul 59 la nivel mondial şi 25 în cadrul Uniunii Europene în clasamentul privind percepţia gradului de corupţie în sistemul public.
Indicele Transparency International foloseşte o scală de la 0 la 100, în care 0 puncte înseamnă un grad extrem de ridicat de corupţie, iar 100 de puncte, lipsa corupţiei.
„Anul acesta, peste două-treimi din ţările lumii au înregistrat punctaje sub 50, media fiind de 43 de puncte. Din nefericire, aceste performanţe slabe nu reprezintă o noutate„, observă Transparency International.
Grecia şi Iordania ocupă acelaşi loc cu România în clasamentul privind corupţia.
La nivelul celor 28 de state ale Uniunii Europene, România se situează pe locul 25 (la egalitate cu Grecia), înaintea Ungariei (45 de puncte) şi Bulgariei (43 de puncte).
Conform Transparency International, pe primele locuri în clasament, fiind considerate statele în care nivelul corupţiei este cel mai redus, sunt Noua Zeelandă, Danemarca, Elveţia, Norvegia, Finlanda, Suedia, Singapore, Marea Britanie, Olanda, Luxemburg, Canada şi Germania.
Statele Unite se situează pe locul 16, la egalitate cu Belgia şi Austria. Franţa ocupă locul 23, Polonia locul 36, Serbia şi China sunt pe locul 77, iar Turcia este pe locul 81.
Republica Moldova se poziţionează pe locul 122, iar Rusia pe locul 135.
Printre cele mai corupte ţări figurează Somalia, Sudanul de Sud, Siria, Afganistan, Sudan, Yemen şi Coreea de Nord.
Situaţia în Europa Centrală şi de Sud-Est
„În anul 2017, autoritarismul s-a accentuat în Europa de Est şi Sud-Est, obstrucţionând eforturile anticorupţie şi ameninţând drepturile civice. În această zonă a lumii, organizaţiile nonguvernamentale şi presa independentă s-au confruntat cu provocări în activităţile de monitorizare şi criticare a factorilor decizionali. Spre exemplu, în Polonia, instituţii guvernamentale au preluat controlul asupra administrării şi distribuirii fondurilor vitale pentru organizaţiile nonguvernamentale. În mod similar, în România, Guvernul a prezentat un proiect care impune condiţii disproporţionate de raportare ONG-urilor. Legi comparabile vizând ONG-urile au fost adoptate în ţări din această regiune„, constată Transparency International.
Directorul Transparency International: UE ar trebui să monitorizeze situaţia corupţiei în toate statele membre
Ungaria, care ocupă locul 66 la nivel global, este percepută ca fiind mai coruptă decât Muntenegrul (locul 64), un stat căruia Bruxellesul i-a semnalat că deocamdată nu poate adera la UE, observă directorul general Transparency International, Carl Dolan. „Este uşor ironic că UE transmite Muntenegrului: «Nu poţi fi membru UE pentru că eşti prea corupt», dar în UE există un stat membru precum Ungaria„, a delarat Carl Dolan pentru agenţia Reuters.
Potrivit Transparency International, situaţia erodării statului de drept în Ungaria s-ar putea repeta curând în Polonia, unde un alt partid de dreapta ajuns la guvernare a luat măsuri în sensul preluării controlului asupra principalelor instituţii. Acest lucru evidenţiază necesitatea ca Uniunea Europeană să monitorizeze corupţia în toate statele membre aşa cum precedează deja în România şi Bulgaria, precizează Transparency International, potrivit agenţiei Reuters.



Comentarii