
Tăriceanu atac la Kovesi. „Sunt lucruri extrem de grave. Asistăm la guvernarea prin dosare penale”
Tăriceanu atac la Kovesi. „Sunt lucruri extrem de grave. Asistăm la guvernarea prin dosare penale”
Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat miercuri că există o „guvernare prin dosare penale”, susţinând că DNA s-a transformat într-un instrument politic. Tăriceanu a adăugat că trebuie să existe o instituţie care să combată corupţia, dar dacă acea instituţie este la rândul ei coruptă, atunci nu mai există justiţie.
„Sunt lucruri extrem de grave. Asistăm la guvernarea prin dosare penale. Adică se fac dosare, cei care sunt obiectul acestor dosare trec în categoria penalilor şi ce urmează ştim: preşedintele îi categoriseşte, opinia publică se uită cu îndoieli poate justificate şi sunt eliminaţi din viaţa publică. Este un instrument politic. Procuratura, DNA, în asta s-a transformat. Spun asta cu regret”, a declarat Tăriceanu.
El a spus că nu contestă faptul că trebuie să existe o instituţie care să combată corupţia, dar atunci când acea instituţie este la rândul ei coruptă, atunci nu mai există justiţie.



Comentarii