
Solicitării președintelui Iohannis privind organizarea judiciară, respinse de către Eugen Nicolicea. Ce urmează
Comisia juridică din Camera Deputaţilor a respins, luni, cererea de reexaminare a preşedintelui referitoare la proiectul pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
Pentru respingerea cererii de reexaminare s-au înregistrat 12 voturi “pentru” şi două voturi “împotrivă”.
Solicitarea de reexaminare a fost trimisă vineri, 15 iunie, Parlamentului de către președintele Klaus Iohannis.
Președintele comisiei speciale care a modificat legile justiției, Florin Iordache, a declarat în aceeași zi că Parlamentul va respinge săptămâna aceasta solicitarea șefului statului.
”Săptămâna viitoare o s-o retrimitem președintelui în aceeași formă și în zece zile va fi obligat să o promulge”, a declarat Florin Iordache.
Președintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, pentru reexaminare, legea 304/2004 privind organizarea judiciară – una dintre cele trei legi ale Justiției modificate de coaliția PSD – ALDE – UDMR.
“Prin conţinutul lor normativ, unele dintre aceste dispoziţii sunt neclare, lipsite de coerenţă şi previzibilitate, putând afecta exigenţele constituţionale şi standardele europene şi internaţionale în materie de independenţă şi bună funcţionare a sistemului judiciar, motiv pentru care se impune reexaminarea acestora de către Parlament”, arată șeful statului în cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.



Comentarii