Omul lui Dragnea va coordona internetul în România
Omul lui Dragnea va coordona internetul în România
Exclusiv Politic Ultima Ora

ȘOC. PSD vrea un penal pentru 5 ani la șefia ANCOM. Ciolacu nu se dezminte. Liviu Dragnea revine în forță. FOTO

Comisiile pentru tehnologia informaţiilor ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avizat favorabil, luni, candidaturile lui Valeriu Zgonea, PSD, şi Mihai Eftimie pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), plenul Parlamentului urmând să decidă prin vot cine va ocupa această funcţie.

Valeriu Zgonea, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi deputat PSD, a declarat că în ultimii 5 ani a activat la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, menţionând că nu mai este om politic de 8 ani.

„România digitală trebuie să fie o poveste de succes”, menţionând că este „un timp al schimbărilor”, în care cei cu expertiză să gestioneze această instituţie.

„Autoritatea este într-o situaţie inedită, fiind în proces de digitalizare”, a mai spus Zgonea, adăugând că este un om al dialogului şi intenţionează ca această instituţie să-şi păstreze statutul independent, scrie agerpres.ro.

Omul lui Dragnea va coordona internetul în România
Omul lui Dragnea va coordona internetul în România

Valeriu Zgonea, condamnat la închisoare în prima instanță și achitat apoi

În februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti l-a achitat definitiv pe fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea pentru infracțiunea de trafic de influenţă, într-un dosar în care fusese acuzat de DNA că a intervenit pentru numirea fiicei unui consilier judeţean în Buzău într-o importantă funcţie publică.

Iniţial, instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti – îl condamnase, în februarie 2020, pe Valeriu Zgonea la trei ani de închisoare cu executare, însă Curtea de Apel Bucureşti i-a admis apelul şi a dispus achitarea lui, decizia fiind definitivă. Motivul invocat de Curtea de Apel este că fapta nu există, potrivit art.16 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală.

În consecinţă, instanţa de apel a anulat şi dispoziţiile primei instanţe privind confiscarea sumei 62.143 lei.

Zgonea sesizase și Curtea Constituțională

Imediat după ce a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, Zgonea a sesizat Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate legat de o prevedere din Codul de procedură penală, care se referă la folosirea interceptărilor în procesele penale.

Prin admiterea acelei excepţii, CCR a interzis folosirea în dosarele de corupţie a interceptărilor obţinute de SRI în baza unor mandate de siguranţă naţională.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi era vicepreşedinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier judeţean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite în schimbul numirii fiicei acestuia (Ionela Viorela Dobrică) în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (CNMSI) din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

În schimbul numirii Ionelei Dobrică la şefia CNMSI, arată procurorii, Zgonea ar fi primit de la Dumitru Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.

Astfel, Dobrică ar fi plătit în 2013 o excursie la Viena şi bilete la concerte pentru Zgonea.

.„Eu sunt din orașul lui Mihai Viteazul. Dacă ei vor să ridice acolo steagul cu care au plecat cu colegul meu, Mihai Viteazul, acum câteva sute de ani să cucerească niște drepturi împotriva ungurilor, pe mine nu mă deranjează. Eu nu privesc cu atâta ură această chestiune, sunt colegi de-ai mei care arborează steagul Real Madridului sau Barcelonei, nu văd care e problema”, a afirmat Zgonea, întrebat de jurnaliști dacă îl deranjează arborarea steagului secuiesc de la Baraolt.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.