Firea a plecat în Londra să se trateze. Mesaj cu subînțeles pentru PSD. ”Mă voi întoarce”
Gabriela Firea e în corzi. A fost dată în judecată
Politic Economic Social Ultima Ora

ȘOC. Firea, poreclită „PRIMARUL VOUCHER”, a rămas fără majoritate în Consiliul General: nu i-a trecut proiectul ”ia-mă nene!”

Pentru Gabriela Firea vin vremuri grele. tocmai a pierdut astăzi majoritatea în  Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Astfele, consilierii au respins în ședința de astăzi proiectul de hotărâre prin care Primăria Capitalei ar fi decontat combustibilul folosit de cetăţeni până la valoarea de 500 de lei pe lună dacă mai multe persoane folosesc în comun un autoturism proprietate personală pentru deplasarea în aceeaşi direcţie, către Bucureşti sau către judeţul Ilfov, în sistem de car-sharing.

Surse din PSD ne-au explicat că în cazul acestui proiect este vorba despre un război politic între Gabriela Firea și Liviu Dragnea. Liderul PSD ar fi vorbit cu mai mulți consilieri generali ai Primăriei Capitalei pentru că încearcă să oprească majoritatea politică pe care Firea o are în Consiliu.

În timp ce primarul Capitalei, Gabriela Firea, a subliniat că este o măsură pentru decongestionarea traficului din oraş, consilierii generali din opoziţie şi ONG-urile au criticat acest proiect, spunând că este doar o măsură populistă care nu va rezolva adevăratele probleme ale traficului. La începutul şedinţei CGMB, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a spus că problema traficului din Bucureşti nu ar trebui să aibă culoare politică, iar anumite proiecte nu ar trebui respinse de consilieri doar pentru că acestora nu le plac iniţiatorii lor. La rândul său, consilierul general PNL Cătălin Deaconescu a numit-o pe Firea „primarul voucher”, spunând că aşa va rămâne în amintirea bucureştenilor. Firea a replicat că o onorează această catalogare, iar viceprimarul Aurelian Bădulescu a afirmat desşpre consilierul liberal că se excită din punct de vedere logoreic atunci când o vede pe Gabriela Firea”. În final, primarul reproşat opoziţiei că a votat tot politic şi a promis că proiectul va reveni pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de luna viitoare.

Dezbaterea pe proiect a durat aproape două ore.

„Vreau să le mulţumesc colegilor din PSD şi ALDE pentru votul de astăzi. Aţi fost trimişi de cetăţeni ca să le faceţi viaţa mai bună. S-a văzut astăzi că noi am avut bunăvoinţă şi am explicat punct cu punct. Am asistat şi eu la dezbatere ca să văd cât de mare e ipocrizia. Două ore am dezbătut proiectul acesta benefic pentru bucureşteni şi voi aţi votat tot politic. Cred că toţi bucureştenii au văzut care este realitatea. Vom reveni, vă garantez, cu acest proiect, când şi colegul care lipseşte va fi aici şi va trece”, a declarat Firea, după votul final.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.