
ȘOC. Donald Trump, amână eliminarea vizelor pentru români în SUA
Administrația Trump consideră că includerea României în Visa Waiver ridică probleme de securitate națională sau riscuri de imigrație ilegală, departamentul de securitate internă ar putea recomanda o amânare sau chiar o revocare a deciziei, ceea ce ar fi fără precedent.
Nu este nimic oficial deocamdată, dar în acest moment, la cum arată situația, este foarte probabil că românii să nu poată călători fără vize în SUA la finalul acestei luni, aşa cum a fost anunțat iniţial.
Mai ales că până acum nu a fost făcută o actualizare care să includă şi România, a sistemului electronic de aprobare a călătoriei ESTA folosit de cei care merg în SUA fără vize.
Românii ar fi trebuit să poată călători fără vize în Statele Unite, începând cu 31 martie 2025, în scop turistic sau de afaceri.
Această măsură a administrației americane este fără precedent. Nu s-a mai întâmplat până acum ca o ţară acceptată oficial în Visa Waiver să fie apoi amânată sau exclusă din program imediat după acceptare.

Au mai fost două situații când Argentina şi Uruguay au fost excluse din program din cauza crizelor economice din cele două ţări din 2002 şi 2003.
Acest proces de reevaluare vine în contextul politicii administrației Donald Trump, care pune un accent puternic pe combaterea imigrației și întărirea granițelor în SUA, ceea ce ar putea influența negativ șansele României de a rămâne pe lista țărilor eligibile, mai spun sursele citate, conform stirileprotv.ro.


