gheorghe-flutur
gheorghe-flutur
Politic Ultima Ora

Scandal de proporții între PSD și PNL! Gheorghe Flutur atacat dur de liderul social-democrat Suceava. FOTO

Prim-vicepreședintele PNL, Gheorghe Flutur, spune că nu va accepta ca PSD să ia funcții de conducere în județul Suceava, al cărui președinte de Consiliu Județean este.

Flutur, i-a transmis liderului PSD, Suceava, Ion Stan, să-și gândul de la funcția de prefect sau de la alte posturi de conducre în județ.

La rândul său, Stan spune că PSD își va singur funcții, neavând nevoie de cadouri de la liberali.

„Sinceri să fim, nici nu avem nevoie de cadourile PNL-ului, pentru că am demonstrat la nivel național că știm să ne luăm singuri ceea ce ni se cuvine.

De altfel, domnia sa a făcut parte din echipa de negociatori și știe despre ce discutăm.

Este drept, partidul domniei sale deține majoritatea în Consiliul Județean Suceava, însă menționăm că nu ne dorim o vreo funcție în cadrul acestei instituții.

Dar cu această majoritate avută, domnul Flutur să facă bine să realizeze ceea ce a promis că face la nivelul județului, pentru că sucevenii vor fapte, nu vorbe.

Cât despre cadourile amintite în discursul domniei sale, menționăm că există un proverb cunoscut la nivel internațional care sună cam așa: „Ferește-te de greci chiar și atunci când îți fac daruri”.

Echivalentul acestei ziceri la nivel național ar fi „ferește-te de PNL-iști chiar și atunci când îți fac daruri”.

Semnificația acestei cugetări nu o vom comenta, lăsând timpul să demonstreze ce este de demonstrat.

Doar că îl încurajăm pe domnul Flutur ca în loc să ne poarte de grijă, să-și vadă de promisiunile făcute în campania electorală, care până la momentul actual au rămas doar pe hârtie sau la nivel de discurs și sperăm ca măcar în acest mandat să termine proiectele începute în 2016”, spune Stan.

Scandal de proporții între PSD și PNL! Gheorghe Flutur atacat dur de liderul social-democrat Suceava. FOTO 3

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.