se clatină scaunul lui Ludovic Orban la șefia partidului
Politic Ultima Ora

S-a declanșat războiul în PNL: se clatină scaunul lui Ludovic Orban la șefia partidului

În ședința de luni a Partidului Național Liberal Ludovic Orban a fost criticat pentru direcția în care se îndreaptă partidul, au spus surse politice pentru Mediafax. În replică, el a reproșat că nu vine nimeni cu soluții și în loc să facă opoziție la PSD, se ocupă cu subminarea din interior a formațiunii.

Un număr de 16 liberali, printre care se află liderul PNL București, Cristian Bușoi, și președinții filialelor de sector, au întocmit o listă prin care susțin demiterea lui Ludovic Orban de la șefia partidului. De remarcat că cei care se revoltă împotriva lui Orban sunt cei care au susținut USL – coaliția cu PSD – cu care au câștigat alegerile în 2012.

Un număr de 16 liberali, printre care se află liderul PNL București, Cristian Bușoi, și președinții filialelor de sector, au întocmit o listă prin care susțin demiterea lui Ludovic Orban de la șefia partidului, au explicat sursele Mediafax. De remarcat că cei care se revoltă împotriva lui Orban sunt cei care au susținut USL – coaliția cu PSD – cu care au câștigat alegerile în 2012.

Printre liberalii nemulțumiți de Ludovic Orban, care au participat la ședința de luni a Biroului Politic Național al PNL de la Parlament, au fost Anca Boagiu, președinte PNL Sector 2, senatoarea Alina Gorghiu (fost președinte al PNL – n.r.), liderul senatorilor liberali, Iulian Dumitrescu, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, senatorul Marcel Vela, fostul deputat PNL, Hubert Thumași deputatul PNL, Tinel Gheorghe.

Potrivit surselor politice ale Mediafax, în cadrul Biroului Politic, liderul PNL la Senat, Iulian Dumitrescu, i-a reproșat lui Ludovic Orban că partidul nu comandă un sondaj de opinie pentru a vedea cum stă PNL în fața electoratului. Gheorghe Falcă i-a adus câteva critici lui Orban, iar apoi i-a spus că este profesor în comunicare. În replică, Orban i-a transmis că de un an de zile nu îl vede nimeni, cu toate că spune că este profesor în comunicare. Președintele PNL i-a întrebat pe liberalii nemulțumiți dacă l-au sunat vreodată ca să îi propună soluții, adăugând că nu știu decât să se plângă.

În schimb, când a luat cuvântul, senatorul PNL, Marcel Vela, a a vorbit despre un cu totul alt subiect, respectiv despre anul centenar.

Într-un final, președintele liberal,Ludovic Orban, a izbucnit și le-a spus acestora „să nu se mai ascundă după deget” și să recunoască că au semnat o listă pentru demiterea sa de la șefia PNL.

„Ce faceți aici, subminați partidul din interior? Aici veniți și faceți nu știu ce și prin spate faceți liste. De un an și jumătate nu l-am văzut pe unul să dea în PSD. Dați în PNL. Deci este clar că cineva din afară vrea să faceți chestia asta”, le-ar fi spus Orban liberalilor nemulțumiți, au relatat sursele politice pentru Mediafax.

Tot în Biroul Politic de luni, Orban i-a anunțat pe liberali că din datoria istorică de 18 milioane de lei a PNL, au fost achitate 14 milioane de lei.

În cadrul aceleiași ședințe, liberalii au stabilit convocarea Consiliului Național pe data de 4 august. Liderul liberal, Ludovic Orban, a declarat, luni, la finalul BPN, că nu a fost încă stabilit locul desfășurării evenimentului, care ar putea fi Alba Iulia sau București.

Totodată, Orban a propus excluderea din PNL a prim-vicepreședintelui PNL Sector 2, Viorel Cataramă. Decizia poate fi luată de către conducerea partidului doar în cadrul ședinței Consiliului Național din 4 august. Președintele PNL a explicat, referitor la această propunere, că a aplicat statutul partidului prin această propunere şi că cine vorbeşte în afara partidului, încălcând prevederile statuale ale PNL.

Viorel Cataramă cataloghează decizia liderului PNL de a-l exclude din partid drept un gest „de disperare și de prostie”, susținând că președintele partidului nu a respectat statutul, deci orice demers de excludere este nul. Prim-vicepreședintele PNL Sector 2, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că decizia lui Ludovic Orban de a propune excluderea sa este de sfera penală, deoarece și-a anunțat influența pentru a înlătura un posibil contracandidat.

Conform surselor Mediafax, chiar dacă Ludovic Orban intenționează modificarea Statului partidului, în sensul posibilității demiterii liderilor de filiale printr-o majoritate simplă care este mult mai ușor de întrunit, decât votul a două treimi din membri, acest punct nu a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței BPN al PNL de luni.

Totodată, la reuniunea de luni a BPN, nu ar fi existat cvorumul a două treimi din Biroul Politic necesar aprobării propunerii de modificare a Statutului partidului. Este posibil ca la o viitoare ședință a BPN să fie adoptată propunerea de modificare a Statutului, schimbare care să fie efectuată în Consiliul Național al PNL, în data de 4 august, au mai precizat sursele Mediafax.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.