
România, reprezentată la primul Congres Internaţional al Grupului Femeilor Parlamentar
România, reprezentată la primul Congres Internaţional al Grupului Femeilor Parlamentar
Președintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaților, doamna deputat USR, Cristina Iurişniţi, a participat zilele acestea la reuniunea primului Congres Internaţional al Grupului Femeilor Parlamentar de la Dublin.
În perioada 9-10 septembrie 2018, numeroase politiciene, reprezentante ale mediului academic și activiste pentru drepturile femeilor din întreaga lume participă la lucrările Congresului pentru a dezbate subiecte de actualitate din domeniul egalității de șanse și de gen.
Scopul evenimentului la nivel înalt este ca femei parlamentar din toate țările să găsească instrumentele cele mai eficiente pentru impulsionarea participării lor la viața politică și decizională. În cadrul sesiunilor de discuții, participantele au făcut schimb de bune practici și soluții legislative la probleme specifice fetelor și femeilor. De asemenea, la finalul Congresului participantele au semnat un acord privind implicarea femeilor în politică, la nivel global.
”În România, peste 52% dintre cetățeni sunt femei, dar reprezentarea parlamentară rămâne una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană – doar 18% femei deputat și senator. Avem datoria și responsabilitatea de a găsi acele instrumente care generează egalitate de șanse și de gen, inclusiv la nivel politic și decizional”, susține doamna Cristina Iurișniți, președintele Comisiei de resort din Camera Deputaților și deputat USR.
În intervenţia sa în cadrul Congresului, Cristina Iurişniţi a subliniat necesitatea introducerii cotelor de reprezentare ca măsuri afirmative în sprijinul egalității de șanse, așa cum recomandă inclusiv Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite. ”Țările cu un procent mai mare de femei în politică – precum țările nordice sau țări francofone – au un nivel de trai mai ridicat, o calitate a vieții și un nivel crescut de fericire al tuturor cetățenilor, nu doar al fetelor și femeilor. Urmează doi ani electorali în România, iar cotele de reprezentare trebuie să devină o prioritate”, este de părere deputatul USR.
Președintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaților, Cristina Iurişniţi amintește și că a depus în sesiunea parlamentară trecută un amendament la legislația electorală privind cotele de reprezentare, urmând ca în curând să aibă și o inițiativă legislativă în acest sens. Totodată, președintele Comisiei va demara un grup de lucru transpartinic al femeilor din Parlamentul României, pentru a transpune în plan legislativ subiectele discutate la Congresul de la Dublin.



Comentarii