Un atac cibernetic puternic asupra site-ului de pregătire a Preşedinţiei române a Consiliului UE a avut loc zilele trecute. Informația a fost făcută publică, marți, de ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu.
Politic Ultima Ora

România este supusă unor atacuri cibernetice fără precedent. A fost lovit chiar site-ul de pregătire a Preşedinţiei UE

Un atac cibernetic puternic asupra site-ului de pregătire a Preşedinţiei române a Consiliului UE a avut loc zilele trecute. Informația a fost făcută publică, marți, de ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu.

„Sunt oportunităţi de care am vorbit şi despre care se va vorbi, dar sunt şi foarte multe provocări. Provocări pentru România, ca ţară, dar mai ales provocări pentru Uniunea Europeană. Sunt câteva elemente deseori menţionate în discursurile publice, că vorbim de Brexit, că vorbim de viitorul bugetului european, că vorbim de alegerile pentru Parlamentul European sau dezbaterea despre viitorul UE. Şi acest lucru presupune, evident, să existe o miză reală a ceea ce înseamnă modul în care România va exercita acest mandat. Nu doar o miză naţională, ci o miză europeană şi evident – şi vreau să reiterez acest lucru cu ocazia acestei întâlniri – că profilul Preşedinţiei noastre devine extrem de interesant şi extrem de important. Şi plecând de la aceste lucruri, cu siguranţă ne confruntăm – şi o spun foarte direct – cu posibile ameninţări, cu posibile riscuri, pe care trebuie să le gestionăm într-o manieră eficientă şi coerentă. Chiar zilele trecute transmiteam către reprezentanţii presei faptul că inclusiv site-ul de pregătire a Preşedinţiei a fost supus unor atacuri cibernetice, ceea ce în mod normal nu ar trebui să se întâmple, pentru că vorbim pur şi simplu despre un site de prezentare”, a precizat el în cadrul unei sesiuni a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.

Negrescu a făcut referire şi la o serie de ştiri false, „tentative posibile de discreditare”, din presa europeană sau alte zone ale globului.

„Vă spuneam cu altă ocazie despre acele ştiri false care circulă, despre acele tentative posibile de discreditare, care din nefericire există, fie că e vorba de presa europeană sau din alte zone ale globului, şi aceste lucruri necesită din partea noastră capacitatea de a oferi răspunsuri rapide. Răspunsuri rapide pentru a bloca informaţiile eronate care uneori pot fi vehiculate în spaţiul public. Nu aş putea spune că sunt organizate, în niciun caz, dar cu siguranţă că uneori mai există”, a menţionat el.

Pe de altă parte, Negrescu a subliniat că nu există riscul ca România să nu exercite mandatul la Preşedinţia Consiliului UE.

„Ne pregătim insistent pentru acest proces şi nu există riscuri – riscuri vehiculate, în opinia mea, eronat în spaţiul public – ca România să nu exercite acest mandat de Preşedinţie”, a spus ministrul delegat.

Victor Negrescu a mai declarat că România se pregăteşte „intens” pentru preluarea Preşedinţiei Consiliului UE şi că ţara noastră este „în grafic” cu tot ce înseamnă acest proces, atât pe aspectele logistice, cât şi pe cele politice. El a mai precizat că este nevoie de conlucrare pentru ca mandatul României să fie unul de succes şi că eforturile trebuie concentrate pe elementele constructive, pe exercitarea rolului de mediator.

„Practic, să demonstrăm capacitatea noastră în a genera o valoare adăugată în ceea ce înseamnă procesul decizional european. (…) Am relansat reţeaua de experţi denumită generic Diplomat al Uniunii Europene, diplomat specializat pe ce înseamnă domeniul afacerilor europene. Vom intesifica discuţiile cu aceste persoane din instituţiile diplomatice, pentru a vorbi despre temele noastre de interes, a vorbi despre obiectivele noastre, pentru a transmite mai departe priorităţile şi acţiunea noastră externă, mai ales acţiunea noastră în plan european”, a explicat el.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.