Alegerile parlamentare din România din 1946 au fost convocate pe 19 noiembrie 1946 în Regatul României. Rezultatele oficiale i-au dat câștigători pe comuniștii români (PCR) și pe aliații lor din Blocul Partidelor Democrate (BPD): Uniunea Populară Maghiară (UPM/MNSz), facțiunea proguvernamentală țărănistă din jurul lui Dr. Nicolae Lupu și Comitetul Democrat Evreiesc. Aceste alegeri au marcat un pas decisiv spre destabilizarea monarhiei constituționale române și instaurarea regimului comunistîn țară la sfârșitul anului următor.
Blocul Partidelor Democrate, alianța electorală care forma guvernul de stânga al prim-ministrului dr. Petru Groza, era formată din Partidul Comunist Român, Partidul Social-Democrat, Frontul Plugarilor (formațiunea politică a prim-ministrului), Partidul Național Liberal-Tătărescu, facțiunea țărănistă a lui Anton Alexandrescu și Uniunea Patrioților.
Istoricii sunt de acord în general că BPD a condus o campanie electorală caracterizată prin folosirea tacticilor de intimidare și a abuzurilor electorale împotriva partidelor istorice – PNL, și PNȚ. Deși există unele discuții în contradictoriu asupra rezultatelor exacte ale alegerilor, se poate aprecia că BPD și aliații lui nu au câștigat mai mult de 48% din totalul voturilor. Există estimări care apreciază că PNȚ ar fi câștigat în mod real suficiente voturi ca să formeze singur guvernul sau, în cel mai rău caz, în alianță cu alte partide anticomuniste. Rezultatele oficiale consfințeau însă victoria zdrobitoare a stângii – BPD, 348 de mandate (379 împreună cu aliații), PNȚ, 32 de mandate iar PNL doar 3.
Alegerile din România din 1946, convocate la scurtă vreme după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, în condițiile prezenței trupelor de ocupație sovietice în țară, au avut caracteristici asemănătoare cu procesele electorale din celelalte țări ocupate de Armata Roșie, care aveau să devină în scurtă vreme ceea ce se va numi mai târziu Blocul răsăritean.
Totul a pleacat, în ceea ce priveste această parte de lume, de la un postulat al lui Stalin; “ Acest război nu este ca în trecut; cel ce ocupă un teritoriu îşi impune propriul sistem social. Altfel nu poate fi”. Nici nu a fost altfel.
- 24 august 1946, telegrama adresată Departamentului de Stat de Burton Berry, reprezentantul politic al SUA la Bucuresti. “ Analizând cu toată atenţia orice mărturie despre intenţiile guvernului Groza în privinţa alegerilor, am ajuns la concluzia ca guvernul NU ( repet, NU ) are de gând sa ţină alegeri libere si neingrădite, aşa cum cer hotărârile de la Moscova. Mai mult chiar, atitudinea guvernului român are intregul sprijin al guvernului sovietic. Această situaţie impune din partea noastră o hotărâre. Dacă suntem obligaţi să insistăm asupra conformării rezonabile cu deciziile de la Moscova şi prin urmare ne propunem să recunoaştem rezultatul alegerilor din România, oricat de frauduloase ar fi, un spirit elementar de justiţie ne cere acum (repet, acum) să-i informăm ca atare pe liderii partidelor din opoziţie, care îşi bazează existenţa partidelor lor, ca şi propriile lor vieţi, pe buna noastra credinţă.”
– 13 noiembrie 1946, raport al ambasadorului sovietic la Bucureşti, S. Kavtaradze, catre Ministerul Afacerilor Externe al URSS. ”În problema raportului de forţe în alegeri nici conducerea PCR nu are o părere unitară. O parte a acesteia (Gh. Gh. Dej, A. Pauker, Bodnaraş) crede ca Blocul Democratic va primi maxim 60% din voturi, altii considera că 65-70%, însă prin folosirea corespunzatoare a posibilităţilor pe care le dă legea electorala şi prin utilizarea unei anumite ”tehnici”, toţi speră să ridice numarul voturilor la 90%.” “Tehnica” era fireşte recurgerea la fraudă.
– 25 noiembrie 1946, raportul lui Roy Melbourne, reprezentantul SUA in România, catre Departamentul de Stat. “ Schema falsificării de către guvern a alegerilor a fost evidentă încă înainte ca acestea să aibă loc, iar tactica a fost simpla şi fără scrupule.”
– 22 noiembrie 1946, Declaraţia PNT si PNL privind demisia reprezentanţilor celor doua partide din guvern. “ S-a ajuns la un rezultat care constituie o sinistră parodie aunei consultari populare şi la incălcarea făţişă a dreptului poporului român de a-şi expune cuvântul său.” Comunicatul caracteriza alegerile ca fiind “ pătate cu sânge şi fraudă”.
Marele Istoric David Prodan, om de stânga, membru in comisia electorală a circumscripţiei Tămaşa şi-a povestit în memorii experienţa revelatoare pe care a trăit-o atunci şi în urma căreia şi-a dat demisia din Partidul Comunist. “ Rezultatul adevărat, ars pe loc, pe care l-am raportat la întoarcere era de aproximativ 85% pentru opozitie ( naţional- ţărănăşti în frunte) şi 15% formaţiile guvernamentale, cu o exagerare şi aceasta. Partidul, mulţumit de rezultat. Doar atât dorea. Am facut o experienţă surprinzătoare: o disciplină neaşteptată la votare. Alegătorii, bărbaţi şi femei, încolonaţi, pâna seara târziu intrau cate 4 în cabine şi prompt, fără pierdere de vreme, îşi dau votul (cu ştampila) şi lăsau loc următorilor. O ordine şi disciplină uimitoare, o conştiinţă neprevăzută, impresionantă vădind o maturitate politică care m-a uimit şi un NU categoric.”
