PSD recunoaște că a mințit: Nu poate construi 180 de kilometri de autostradă în 2019!

La începutul anului, înainte de alegerile europarlamentare, PSD a primis că va da în funcțiune 180 km de autostradă până la finalul anului 2019. După ce au pierdut alegerile, pesediștii au tăiat masiv din numărul de kilometri, mai precis două treimi.

După ce a trecut jumătate de an fără a fi deschis traficului vreun kilometru de autostradă, nu ar trebui să fie pentru nimeni nicio surpriză că oficialii tot taie din promisiunile făcute șoferilor. Dacă la începutul anului ministrul interimar Rovana Plumb declara că în 2019 vor fi gata 180 de noi kilometri de autostradă, în urmă cu o lună Răzvan Cuc, șeful de la Transporturi, tăia din ”coada vulpii” și declara că până la sfârşitul anului vor fi daţi circulaţiei 100 de kilometri de autostradă din cei 160-170 aflaţi în construcţie.

O estimare prea optimistă, spun chiar subordonații săi. Într-un document cu antetul ministerului condus de Răzvan Cuc prezentat recent în Comitetul de monitorizare al Programului Operațional Infrastructură Mare, în cadrul căruia România primește bani pentru dezvoltarea rețelei de autostrăzi, anul acesta au șanse reale de a fi gata doar 61 de kilometri de șosea de mare viteză.

Practic, potrivit documentului, până la finalul lunii decembrie ar urma să fie deschiși traficului doar 43 de kilometri din autostrada Lugoj-Deva, loturile 3 și 4, unde stadiul de execuție al lucrărilor variază între 94,5% și 96,2%, precum și încă 17 kilometri din Autostrada Transilvania, între Ogra și Câmpia Turzii.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.