
Preşedintele Iohannis participă la reuniunea Consiliului European. Gestionarea pandemiei de Coronavirus,pe agenda de lucru
Preşedintele Klaus Iohannis participă joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care are pe agendă teme precum coordonarea la nivelul Uniunii Europene în contextul pandemiei de COVID-19, inclusiv în ceea ce priveşte vaccinarea, şi pregătirea pentru ridicarea graduală a restricţiilor.
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, în format de videoconferinţă.
„Principalele subiecte aflate pe agenda Consiliului European vizează coordonarea la nivel UE în contextul pandemiei de COVID-19, cu accent pe accelerarea producţiei, livrării şi distribuţiei de vaccinuri, pregătirea pentru ridicarea graduală a restricţiilor şi consolidarea răspunsului global al Uniunii Europene la pandemie.
De asemenea, vor fi discutate aspecte privind Piaţa Internă şi consolidarea sectorului digital. Liderii Uniunii Europene vor avea un schimb de opinii cu privire la situaţia din Mediterana de Est şi la relaţiile cu Turcia”, a transmis Administraţia Prezidenţială.



Comentarii