
PNL mai primește o lovitură în Ilfov. Fostul primar liberal a trecut la Orban. FOTO
Ștefan Condu, fost primar interimar 2016-2019, a comunei Dobroieșet, județul Ilfov, unul dintre fiefurile liberalilor, și candidat PNL la ultimele alegeri locale s-a înscris sâmbătă în Forța Dreptei, partidul fondat de Ludovic Orban.
Președintele Forța Dreptei, Ilfov, deputatul Ionel Dancă este convins că noua achiziție, Ștefan Condu va fi cel care va câștiga alegerile locale în 2024 și va reveni pe fotoliul de primar al comunei Dobroiești.

”Un nou început pentru liberalii adevărați cu Forța Dreptei și la Dobroesti, în județul Ilfov, împreună cu Ștefan Condu, fost primar interimar 2016-2019 și candidat PNL la ultimele alegeri locale.
Mă bucur să cunosc oameni cinstiți și dedicați care nu renunță și nu cedează în dorința lor de implicare politică pentru a face bine în comunitatea lor.
Împreună cu #LiberaliDeOnoare, construim o alternativă politică onestă și competentă în Ilfov și in toată țara, cu oameni de caracter care nu acceptă să trădeze încrederea cetățenilor care și-au pus speranțele în noi. #FortaDrepteiDobroesti”, spune Dancă.




Comentarii