Platforma România 100 susţine demisia Ministrului Muncii dupa reforma salarizării

Platforma România 100 susţine că zeci de mii de oameni din sectorul public şi cel privat „vor fi afectaţi negativ de experimentul PSD – ALDE cu salarizarea publică” şi cere demisia ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, pentru „degringolada” creată.

„PSD şi ALDE au pus la cale o înşelătorie: au crescut salariile, dar, în acelaşi timp, au crescut şi impozitarea, astfel încât efectul pe buget să fie aproape zero. Legea salarizării şi Codul fiscal au devenit indisolubil legate: creşterea salarială cu 25% a salariului brut din legea salarizării a fost anihilată prin creşterea contribuţiilor la 35% din salariul brut, prin Codul fiscal. (…) Salariul brut a crescut, dar contribuţiile au crescut în acelaşi ritm, astfel încât salariul net (…) a crescut cu maxim 2%. Platforma România 100 a atras atenţia asupra acestor riscuri încă din august 2017. (…) Degringolada creată este rezultatul unei combinaţii fatale a şase factori care definesc modul în care guvernele PSD – ALDE au lucrat pe acest subiect: iresponsabilitate, nepricepere, nepăsare, lipsă de transparenţă, aroganţă şi minciună. Pentru toate acestea, Platforma România 100 solicită demisia imediată a ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, doamna Lia Olguţa Vasilescu”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Ca soluţie, Platforma România 100 consideră că salariile din sectorul public trebuie să crească gradual, „pentru a asigura menţinerea/atragerea de resurse umane competente în domenii cheie cum ar fi educaţie, sănătate, administraţie publică, apărare etc.”

„Creşterile salariale trebuie să fie dublate de reforme structurale menite să crească performanţa acestor sectoare şi să fie în linie cu evoluţia pieţei forţei de muncă. Prin modul de abordare a politicii salariale, Guvernul trebuie să transforme cheltuiala salarială în investiţie în capitalul uman. Este esenţial să avem cumpătare şi gradualitate în creşterea cheltuielilor salariale, pentru a permite o evoluţie firească a investiţiilor, care să ofere economiei sănătatea necesară susţinerii durabile a finanţelor publice”, se precizează în comunicat.

Platforma România 100 consideră, de asemenea, că ministrul Muncii este direct responsabil pentru efectele negative ale legii salarizării, precum şi modificărilor fiscale care ”au amplificat şi mai mult incoerenţa acestei legi şi trebuie să dea explicaţii pentru scăpările grosolane cauzate”.

”În cazul de faţă, ministrul Muncii trebuie să demisioneze. Întreaga coaliţie de guvernare, în frunte cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pentru că acesta este cel care şi-a asumat public promisiunea creşterii tuturor salariilor, trebuie să îşi asume haosul creat, să ceară public scuze şi să pună fără întârziere mâna să îşi remedieze propriile greşeli, în loc să caute vinovaţi imaginari şi state paralele”, se menţionează în comunicat.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.