Pensii speciale pentru aleșii locali! Senatorii au votat proiectul Codului Administrativ 1
Politic Ultima Ora

Pensii speciale pentru aleșii locali! Senatorii au votat proiectul Codului Administrativ

Pensiile speciale pentru aleșii locali au fost votate în Senat. Proiectul Codului Administrativ a fost adoptat cu 85 de voturi „pentru”, 11 abțineri și 21 de voturi „împotrivă”.

Pensiile speciale pentru aleșii locali au intrat la vot în Senat, luni, după ce comisia specială pentru Codul Administrativ a definitivat proiectul de lege, săptămâna trecută, notează Libertatea.ro.

Codul Administrativ, o promisiune din programul de guvernare al PSD, are 600 de articole și a fost iniţiat de parlamentarii PSD. Comisia special constituită în Parlament este condusă de social-democratul Marcel Ciolacu. Senatul este prima Cameră sesizată, astfel că proiectul merge apoi la deputați, forul decizional.

Cea mai importantă prevedere din Codul Administrativ este introducerea de pensii speciale în limita a trei mandate pentru aleșii locali– primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene. Amendamentul susținut de PSD, ALDE, PNL și UDMR a fost adoptat săptămâna trecută în comisie.

Astfel, aceștia vor beneficia de pensie dacă îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare şi dacă nu au fost condamnaţi definitiv, în această calitate, pentru fapte de corupţie. Vor fi luate în calcul persoanele alese începând cu anul 1992. Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.

Comisia specială a mai stabilit că aleşii locali au dreptul la PFA, eliminând un text de la articolul referitor la incompatibilităţi, care prevedea că aceştia nu pot avea calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială, dacă intră în relaţii comerciale cu instituţii publice.

Alte amendamente prevăd ca serviciul de permise de conducere şi certificate de înmatriculare a vehiculelor să fie descentralizat începând cu data de 1 ianuarie 2019.

Parlamentarii au mai stabilit că intrarea în corpul funcţionarilor publici se va face prin susţinerea unui singur examen naţional, în loc de două, cum se propusese iniţial.

Un alt text adoptat prevede că mandatul primarului încetează la “pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales”. De asemenea, “încetarea mandatului poate avea loc numai după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti”.

Membrii comisiei au mai adoptat un articol referitor la referendumul local.

Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat în condiţiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială, prevede articolul.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.