
Parlamentarii PNL nu vor participa la votul pentru guvernul Cioloș. Vor fi prezenți la ședință, dar vor sta în bănci
Parlamentarii PNL vor participa, miercuri, la votul din Parlament pentru Guvernul Cioloş, însă nu vor vota, potrivit unei decizii a Biroului Executiv, a anunţat secretarul general al liberalilor, Dan Vîlceanu, citat de Agerpres.
- Am decis în seara aceasta într-o şedinţă de Birou Executiv că noi nu vom vota la plen. Opţiunea este prezent, nu votez şi la comisii ne vom abţine. Deci, nu vrem să facem ce au făcut colegii de la USR, să ne ridicăm din bancă şi să votăm împotriva colegilor cu care am guvernat şi cu care sperăm ca în viitor să mai putem guverna”, a declarat Vîlceanu, luni, la Digi 24.
El a subliniat că liberalilor nu li se poate cere să renunţe la preşedintele PNL abia ales. Vîlceanu a afirmat că după ce Guvernul Cioloş nu va trece de Parlament, PNL va merge la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis cu o propunere de premier, şi anume, Florin Cîţu.



Comentarii