”Ostași, vă ordon: treceți Prutul!” Cine a declanșat, de fapt, al Doilea Război Mondial?
Politic Ultima Ora

”Ostași, vă ordon: treceți Prutul!” Cine a declanșat, de fapt, al Doilea Război Mondial?

Astăzi se împlinesc 77 de ani de când România a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial, de partea nemților și împotriva rușilor, în încercarea de a-și recupera teritoriile de care fusese văduvită: Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herței.

”Ostași, vă ordon: treceți Prutul!

Se știe: România nu și-a recuperat teritoriile ocupate de URSS. Iar după război, sub influența sovieticilor, a devenit stat comunist. Practic, din acel moment, rușii au jucat un rol extrem de important în istoria țării noastre.

Conform istoricilor, rușii au jucat un rol foarte important în soarta întregii lumi chiar de la debutul celui de-al Doilea Război Mondial, Hitler nefiind singurul artizan al conflagrației. Sub eticheta mincinoasă a neutralității, Uniunea Sovietică a participat cot la cot cu Germania la invadarea Poloniei și la cucerirea altor state. Aproape doi ani, cele două puteri au defilat împreună, pentru ca apoi să se întoarcă una împotriva celeilalte, iar Germania să invadeze Rusia.

”Ostași, vă ordon: treceți Prutul!” Cine a declanșat, de fapt, al Doilea Război Mondial?

“La 22 junie 1941, Germania a atacat prin surprindere și în chip perfid Uniunea Sovietică. E un fapt istoric. Totuși, e un fapt bizar: înainte de al Doilea Război Mondial, Germania nu avea granițe comune cu Uniunea Sovietică și, în consecință, n-o putea ataca direct, cu atât mai mult prin surprindere. Germania și Uniunea Sovietică erau separate de barieră compactă a unor state neutre. Pentru ca răbo­iul sovieto-german să poată avea loc, era necesar să se distrugă această barieră și să se stabilească granițe comune soviet-germane. Oricine este interesat de data de 22 iunie 1941, înainte de a-l blestema pe Hitler și a-l învinui de perfidie, este obligat barem lui însuși să-și răspundă cinstit la două întrebări: cine a distrus bariera despărțitoare a statelor neutre dintre Germania și Uniunea Sovietică? Și de ce?” – scrie Viktor Suvorov (foto) (fost ofițer KGB, care s-a refugiat în Occident în anii ’90 și a devenit istoric) în cartea “Spărgătorul de gheață”.

În istoriografia rusă – și nu numai -, în perioada dintre 1 septembrie 1939 și 22 iunie 1941 Uniunea Sovietică e neutră. Timp de aproape doi ani, în care al Doilea Război Mondial a făcut ravagii în lume, Uniunea Sovietică s-a considerat în afara acestui joc funebru. Și totuși… URSS a reușit să cucerească 23 de milioane de oameni, invadând câteva țări cu adevărat neutre. Istoricul Dan Falcan ne-a prezentat în ce a constat, de fapt, neutralitatea Uniunii Sovietice în perioada aceea.

”Ostași, vă ordon: treceți Prutul!” Cine a declanșat, de fapt, al Doilea Război Mondial?

“Manualele de istorie și istoricii noștri răspund simplu: al Doilea Război Mondial a început pe 1 septembrie 1939, când Hitler a invadat Polonia. Simplu și clar. Și dacă e altfel? Ce făcea Uniunea Sovietică în septembrie 1939? Păi, ce să facă, invada Polonia pe 17 septembrie și apoi trupele sovietice defilau cot la cot cu trupele naziste la Brest-Litovsk!”, susține Dan Falcan (foto).

Paradă de război comună sovieto-nazistă în Brest-Litovsk

Pe 22 septembrie 1939, la Brest-Litovsk, trupele Germaniei naziste mărșăluiau alături de cele ale Uniunii Sovietice în cea mai ciudată paradă din întreaga istorie. Soldații a două ideologii autodeclarate ca inamice își dădeau mâna și făceau schimb de țigări după ce sfâșiaseră Polonia. Părintele trupelor de tancuri naziste, generalul Heinz Guderian, saluta și privea această ciudată paradă alături de unul dintre cei mai valoroși comandanți de blindate ai sovieticilor, generalul Semion Moiseevici Krivoșein. Sovieticii salutau steagul cu svastică, iar arcul de triumf al paradei reunea secera și ciocanul cu svastica. Hitler și Stalin își dădeau mâna zâmbind peste cadavrul Poloniei. O paradă aproape necunoscută în istorie, ale cărei imagini au ieșit cu greu din arhive – și este vorba despre imagini provenind exclusiv din arhivele germane. Probabil că sovieticii nu au făcut fotografii la Brest-Litovsk pe 22 septembrie 1939 sau dacă au făcut, fotograful a murit prin cine știe ce lagăr, iar imaginile au fost distruse.

Toată această poveste a venit ca o concluzie logică a pactului încheiat între Hitler și Stalin prin miniștrii lor de externe, Joachim von Ribbentrop și Viaceslav Molotov, semnat la Moscova pe 23 august 1939.

Cei doi dictatori și-au împărțit atunci Europa, Polonia a fost sfâșiată în două, iar Basarabia Ropmânească a fost dată cadou sovieticilor. După ce Germania a atacat Polonia pe 1 septembrie 1939, generalul Heinz Guderian a ajuns, pe 17 septembrie, la Brest-Litovsk, dincolo de linia de demarcație de pe râul Bug.

Germania nazistă și Uniunea Sovietică voiau să înfrângă Marea Britanie

“Guderian a așteptat aici sosirea sovieticilor, care au ajuns la Brest pe 22 septembrie, sub comanda generalului Semion Moiseevici Krivoșein. Cei doi generali au căzut de acord pentru desfășurarea unei parade comune în orașul Brest, care a început la orele 16.00. Krivoșein a exprimat în timpul discuțiilor speranța că Germania nazistă și Uniunea Sovietică vor reuși să înfrângă inamicul comun, imperialista Marea Britanie. Un eveniment istoric ocultat, care exprimă un adevăr geopolitic: când Rusia și Germania își dau mâna, țările din Europa de est dispar, iar Marea Britanie este izolată și pusă în pericol”, spune Dan Falcan.

Generalul polonez Plisowski, comandantul trupelor care au apărat Brestul, a fost luat prizonier de sovietici și mai apoi executat în masacrul de la Katyn.

Ce țări au invadat rușii când erau, teoretic, neutri

Pe 30 noiembrie 1939, “neutra” Uniune Sovietică (neparticipantă, teoretic, în acel moment la cel de-al Doilea Război Mondial) a declanșat invadarea Finlandei. A urmat un război crâncen, care a durat până pe 13 martie 1940 și care s-a încheiat cu un tratat de pace valabil și în ziua de azi.

Tot ca un “act de neutralitate”, în toamna anului 1939 Uniunea Sovietică a transmis țărilor baltice ultimatumuri prin care a impus instalarea de baze militare sovietice. Continuând această originală politică… de “neutralitate”, Uniunea Sovietică a anexat țările baltice în iunie 1940. Tot atunci a transmis României un ultimatum prin care a cerut Basarabia și Bucovina. România a cedat; dacă nu ar fi făcut-o, cu siguranță am fi avut de-a face cu un alt exemplu de “neutralitate” manifestat sub forma unui război.

Uniunea Sovietică își motivează “neutralitatea” spunând că nu au existat declarații de război în conflictele enumerate mai sus. După această logică, și Germania nazistă a fost la fel de neutră. Când a invadat Danemarca și Norvegia, pe 9 aprilie 1940 Hitler, nu a declarat război acestor țări, ci a spus că a venit să le apere neutralitatea.

Practic, acțiunile Uniunii Sovietice sunt identice cu ale Germaniei naziste în perioada 1 septembrie 1939 – 22 iunie 1941. Și totuși, Uniunea Sovietică a fost considerată neutră, iar Germania nazistă a declanșat cel de-al Doilea Război Mondial…

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.