
Orban pregătește cea mai mare lovitură pentru PSD. Partidul lui Ciolacu va fi istorie
În Guvernul Orban dar și în PNL se dorește ca la viitoarele algeri, cele locale de anul viitor legea să fie schimbată în așa fel încât, primarii să fie aleși din diuă tururi de scrutin și în unul așa cum este acum.
La ora actuală, liderul PNL premierul Orban nu are siguranța că în Parlament o astfel de lege ar fi putea fi adoptată întrucât, PSD, partidul care se opune alegerii primarilor în două tururi de scrutin, are majoritatea, iar actul normativ ar putea fi respins.
În acest caz, se vorbește tot mai mult despre o altă metodă de a se emite o lege în acest sens. Ar fi două variante avute în lucru de liberali. Ori emitea unei Ordonanțe de urgență a Guvernului, ori, de asumarea răspunderii pe actul normativ.
Și președintele Iohannis este de acord cu alegerea primarilor în două tururi de scrutin, acesta chiar îndeamnă PNL să facă acest lucru.
„ Această discuție se poartă, știu din sursă sigură, Guvern, și în PNL. Este decizia lor dacă vor dori să aplice o legislație schimbată, este decizia Guvernului dacă va da ordonanță sau dacă își va asuma, poate, răspunderea în fața Parlamentului (…) prin felul în care se poate legifera pe această speță, este posibilă orice variantă – lege, asumare, ordonanță de urgență”, a declarat, joi, Iohannis.



Comentarii