Megaprotest în Piața Victoriei, astăzi: ”Baraba liber, România răstignită!”

Grupul ”Rezistența” organizează pe Facebook un miting de protest în Piața Victoriei, astăzi, începând cu ora 19,00. Este un semnal de alrmă împotriva votării modificărilor Codurilor penale din Parlament.

”Într-o societate ce se confruntă cu o creștere a infracționalității Parlamentul a decis astăzi să adopte modificările aduse Codului penal și Codului de procedură penală cu efecte devastatoare: scad pedepsele pentru abuz în serviciu, este dezincriminată cu totul neglijența în serviciu, scad termenele de prescripție, termenul pentru denunț este redus la un an iar după ce trece un an persoana care face un denunț poate fi și ea pedepsită!Ne vedem de la ora 19:00 în Piața Victoriei pentru a participa la un flashmob în care siluetele noastre vor fi conturate cu cretă pe asfalt pentru a arăta că intenția coaliției PSD-AȘDE-UDMR este de transforma un întreg popor în victime ale infractorilor protejați de stat. Aduceți foi A4 printate cu mesajul ”victimă a infractorilor protejați de stat”. România răstignită spune adevărul: NU VREM SĂ FIM O NAȚIE DE HOȚI!”, se arată în postarea grupului ”Rezistența”.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.