Marian Petrache, mesaj de solidaritate pentru firmele din Ilfov 1
Breaking News Economic Politic Social Ultima Ora

Marian Petrache, mesaj de solidaritate pentru firmele din Ilfov

Suntem în cea mai mare criză sanitară a secolului, iar cuvintele de ordine acum trebuie să fie datorie și solidaritate. Cine nu pricepe asta este iresponsabil. De când a izbucnit această nenorocire am luat două măsuri majore:

– am asigurat matarialele sanitare în toate spitalele din subordinea nostră – la Județean, la Bufea și la Bălăceanca, dar și în centrele pentru protecția copiilor

– am făcut un fond rezervă de 12,5 milioane lei deocamdată, pentru achiziții în această criză.

 

În fiecare zi sunt în conferințe cu directorii de spital și directorii de specialitate din CJ ca să vedem ce materiale s-au cumpărat, de câte mai e nevoie, care e consumul. Pentru că unii furnizori nu și-au onorat comenzile, am identificat alții de la care am luat măști, combinezoane și tot sperăm după mănuși. Că astea se găsesc acum cel mai greu. Am încercat tot felul de inovații – facem viziere la SmartLab, le-am dat pe primele medicilor de la Spitalul Județean, iar acum facem probe pentru componente de aparate de ventilație. Le-am scris și partenerilor chinezi care ne-au indicat la rândul lor furnizori și ne trimit 50.000 de măști. Le așteptăm ca pe pâinea caldă.

 

Pentru că vorbim de solidaritate am înroșit telefoanele pentru un plus de materiale sanitare – combinezoane, măști, dezinfectant și le-am dat pe toate medicilor de familie, pentru că ei sunt primii în contact cu dumneavoastră, în localități.

 

Banii nu sunt nelimitați. Materialele sanitare sunt cea mai căutată marfă acum în toată lumea. Așa că orice inițiativă este vitală. Salut inițiativele ONG-urile și a firmelor mari care au arătat deja că pot fi de un real ajutor spitalelor și comunităților și că pot schimba finalul poveștii. Așa că vă invit să nu vă opriți. Nici noi nu ne oprim. Căutăm asiduu mănuși, combinezoane, dezinfectanți și măști pentru spitale, centrele de protecție socială și pentru poliția din Ilfov.  Împreună suntem mai puternici și pentru medici și pentru pacienți.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.