
Klaus și Carmen Iohannis la Slujba Învierii de la Catedrala ”Sfânta Treime”, din Sibiu. Mesajul președintelui cu ocazia Paștelui, pentru credincioșii roman-catolici și protestanți. Peste un milion de români se celebrează Învierea Domnului
Peste un milion de români au sărbătorit în noaptea de sâmbătă spre duminică, Învierea Domnului, Paștele.
Concret, creștinii romano-catolici și protestanți, printre care se află și președintele Klaus Iohannis și soția sa Carmen, au fost la Slujba Învierii.
Șeful statului și soția sa au participat la ”Liturghia Învierii”, la Caterdrala ”Sfânta Treime”, din Sibiu.

”Cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului, le transmit credincioșilor romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici din România cele mai calde urări de pace, sănătate și bucurie.
Sărbătoarea Învierii ne aduce împreună într-o comuniune a iertării și a renașterii. În mijlocul tuturor provocărilor și al încercărilor prin care trecem, Paștele ne oferă prilejul să fim împreună cu cei dragi și ne amintește că suntem însoțiți mereu de iubirea și puterea divină.
În acest spirit de solidaritate și compasiune, să ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către cei în suferință, oferindu-le lumina speranței și mângâierea credinței. Nu trebuie să uităm niciun moment că puterea noastră cea mai mare rezidă în capacitatea extraordinară de a ne îngriji unii de alții și de a le fi alături celor aflați în nevoie.
Vă urez tuturor un Paște binecuvântat, în pace și armonie!
Cristos a înviat!
Kellemes Húsvéti Ünnepeket!
Frohe Ostern!”, a transmis Iohannis.
„În această seară doresc tuturor creştinilor care sărbătoresc acum, astăzi şi mâine, Învierea, sărbători fericite, în linişte, în pace, cu familia şi cu prietenii”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, înainte de a participa la slujbă.


