M-am gândit să scriu de ce nu aș vota, din 1990 pentru prima dată. Pentru că nu vreau ca acest referendum să fie valabil. Pentru că dacă putem schimba constituția, ziua următoare nu se schimbă nimic. Pentru că totul se schimbă. Pentru că va exista o altă inițiativă. În primul rând, poate despre avort. Atunci religia de stat. Apoi, pedeapsa cu moartea. Despre țigani. Despre utilizarea de pavilion. Despre cântarea de imnuri. Despre școlile maghiare. Toate referendumurile vor avea succes. Ei pot fi bucuroși să voteze. Dar, în cele din urmă, va exista și un referendum asupra bucuriei. Ce poți să faci, prietene? Și când plângi. Am spus, am vrut sa scriu toate astea, ar fi fost multe argumente pentru mine sa am o pauza. Există o deturnare. Există ură. Nu există creștinism. Câțiva oameni l-au scris, tineri, sunt fericită pentru ea. Atâta timp cât pot fi fericit. Nu scriu o discuție lungă. Am găsit o poezie. Poate că nu votez pentru asta. Recunosc, nu trebuia să caut prea mult. Știam cine a scris-o. Era încă închisă pe perete aici și acolo. E o socoteală. Unul dintre colegii mei din UDMR, care se lupta cu greu pentru votul lui Ignis la începutul acestui an, a scris acest verset la conferința noastră la nivel național de mulți ani în urmă. O tempora sau mores! Autorul versului era un teolog german, între 1938 și 1945 într-un lagăr de concentrare, dar în cele din urmă era în viață. Probabil că nu au vrut să facă un martir. El chiar a înotat. Martin Niemöller a fost numit acest lider, lider al Bisericii Confesionale, președinte al Consiliului Ecumenic al Bisericilor în același timp. Este și un poet. Înainte de a decide dacă trebuie sau nu să luăm garderoba noastră și să mergem la un referendum, citiți versetul. Desigur, citiți-o ca o poezie, nu ca un text al campaniei. Și nu vă fie frică, nici un naziști aici, nici un comunist etc. E doar o poezie. O metaforă. În plus, există mai multe variante de text, da, esența ei este aceeași. Spun, un text bine cunoscut. E bine să te uiți la ea. Aici este: