
FOTO. O fostă vedetă de televiziune, ar putea deveni președintă în Slovenia
Duminică, slovenii sunt chemați la urne pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în care se confruntă fosta prezentatoare de televiziune Natasa Pirc Musar şi politicianul de dreapta Andze Logar.
Deşi Logar s-a clasat mai bine în primul tur, pe 23 octombrie, sondajele de opinie o indică drept favorită pe Pirc Musar, candidată independentă care a obţinut sprijinul coaliţiei guvernamentale pentru turul al doilea, scrie agerpres.ro.

Cine este Natasa Pirc Musar
Fosta prezentatoare TV în vârstă de 54 de ani este acum avocată şi susţinătoare a drepturilor omului, a statului de drept şi a asistenţei sociale.
Adversarul ei are 46 de ani şi este membru al Partidului Democratic Sloven (SDS), de dreapta, al fostului premier Janez Jansa.
SDS a pierdut la alegerile parlamentare din aprilie, fiind înlocuit la putere de Mişcarea pentru Libertate, ecologistă, a actualului prim-ministru Robert Golob.

Rolul de şef al statului în Slovenia este în bună măsură simbolic. Preşedintele este însă comandantul suprem al armatei şi numeşte mai mulţi oficiali cu funcţii importante, inclusiv guvernatorul băncii centrale; majoritatea numirilor trebuie confirmate de parlament.



Comentarii