
Fără RUȘINE: un alt cercetat penal în Dosarul Mineriadei, șef la Institutul Revoluției Române
Directorul general al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, Claudiu Iordache, a fost demis de către Colegiul Național al IRRD. În locul lui a fost numit Gelu Voican Voiculescu.
Gelu Voican Voiculescu, cercetat penal în Dosarul Mineriadei, a fost ales vineri director al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, insituţie subordonată Senatului. Se pare că fostul director, Claudiu Iordache, a fost schimbat după o acţiune în forţă a grupării: Cazimir Ionescu, Gelu Voican Voiculescu, Vasile Cuteanu, Răzvan Teodorescu. Salariul lui Gelu Voican Voiculescu va fi de 7.359 de lei lunar, arată adevarul.ro.
Gelu Voican Voiculescu, acum pensionar, a făcut parte din completul de judecată care i-a condamnat la moarte pe fostul dictator comunist al României, Nicolae Ceaușescu, și pe soția sa.
De asemenea, Voiculescu a asistat la execuția soților Ceaușescu, din 25 decembrie 1989, de la Târgoviște, ocupându-se de aducerea trupurilor neînsuflețite la București, precum și de îngroparea acestora.
Gelu Voican Voiculescu a ocupat funcția de viceprim-ministru în Guvernul provizoriu Petre Roman (1989-1990). Mai mult, el a fost senator de Buzău în legislatura 1990-1992, ales pe listele partidului FSN, dar și ambasador în Tunisia și Maroc.
Conform legii, Colegiu Naţional alege un director pe o perioadă de 5 ani. Mandatul lui Claudiu Iordache, unul dintre liderii Revoluţiei de la Timişoara, expira în 2019.
Înainte de a fi demis din funcția de director general, Claudiu Iordache a înaintat Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, un Memoriu conținând Raportul activității IRRD pe durata mandatului său, 2004-2018, solicitându-i Președintelui României să intervină pentru verificarea meritelor dovedite în Revoluția Română de către toți membrii Colegiului Național al IRRD, având în vedere că unii dintre ei sunt implicați în procese penale privind crime împotriva umanității în Revoluția din Decembrie 1989 și în mineriada din 13-15 iunie 1990.
Din motivele expuse mai sus, Claudiu Iordache și-a dat vineri demisia din Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.
Ion Iliescu, preşdintele Colegiului Naţional, nu a fost prezent la şedinţa de vineri, locul său fiind ţinut de Răzvan Teodorescu.



Comentarii