
Este ziua președintelui Klaus Iohannis. Câți ani împlinește șeful statului
Klaus Iohannis este cel de-al patrulea Președinte al României ales după Decembrie 1989.
Membru al unei vechi familii de sași transilvăneni, Klaus Iohannis, 62 de ani, s-a născut pe 13 iunie 1959, la Sibiu. Este căsătorit din 1989 cu Carmen Iohannis, profesoară de limba engleză la un liceu de prestigiu din Sibiu.
Klaus Iohannis a urmat școala germană din Sibiu, Liceul „Samuel von Brukenthal” din același oraș, iar în 1978 a fost admis la Facultatea de Fizică din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca. În anul 1983, a început să profeseze ca dascăl la mai multe școli din împrejurimile Sibiului, iar cinci ani mai târziu preda fizica, alături de foștii săi dascăli, la liceul pe care îl absolvise. După Revoluție, alege să rămână în România, la Sibiu, deși părinții și sora sa au luat hotărârea de a emigra.
Și-a început cariera politică în anul 1990, când a devenit membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), pe care l-a condus, ulterior, mai bine de un deceniu. La finalul anilor ’90, după 15 ani de profesorat, Klaus Iohannis ajunge în conducerea învățământului județean din Sibiu, etapă extrem de importantă pentru conturarea profilului său public.
În anul 2000, a fost desemnat candidat din partea FDGR la alegerile pentru Primăria Sibiului, pe care le-a câștigat cu peste 70% din voturi. Klaus Iohannis a continuat să reprezinte prima opțiune a sibienilor, câștigând, cu scoruri impresionante, patru mandate consecutive de primar.
În timpul celui de-al doilea mandat la primărie, Sibiul a devenit, în anul 2007, „Capitală Europeană a Culturii”, alături de Luxemburg. Acest proiect i-a oferit ocazia să își demonstreze profesionalismul și calitățile de lider. Când a plecat din fruntea Primăriei Sibiu, Klaus Iohannis a lăsat un oraș admirat la nivel european, cu șomaj aproape inexistent, curat, prosper și atractiv.
Klaus Iohannis a pășit în „politica mare” în 2009, când a fost desemnat candidat pentru funcția de Prim-ministru de către o largă coaliție parlamentară. Deși această șansă nu s-a concretizat, încă de atunci a devenit o figură cunoscută și o speranță pentru cei care își doreau o Românie „altfel”.
În februarie 2013, a decis să se înscrie în Partidul Național Liberal (PNL), fiind ales la scurt timp Prim-vicepreședinte. Un an mai târziu, a fost votat Președinte al PNL de Congresul formațiunii liberale și desemnat candidat pentru funcția de Președinte al României. În tot acest timp, a fost unul dintre artizanii creării celui mai mare partid de centru-dreapta de după 1989.
Pe 16 noiembrie 2014, Klaus Iohannis a fost ales Președintele României, câștigând încrederea românilor cu o viziune – România lucrului bine făcut – despre cum trebuie să evolueze țara noastră în următorii zece ani. Cinci ani mai târziu, Klaus Iohannis a candidat pentru un nou mandat la alegerile prezidențiale din 2019, cu programul Împreună pentru România Normală. La scrutinul din 24 noiembrie 2019, a câștigat alegerile cu 66,09% din totalul voturilor valabil exprimate.
Președintele Klaus Iohannis a primit numeroase distincții de stat și premii internaționale de prestigiu pentru contribuția sa la promovarea valorilor democratice, a transparenței, statului de drept și a luptei împotriva corupției, precum premiul „Carol cel Mare” al orașului Aachen (2020), premiul „Otto cel Mare” al orașului Magdeburg (2020), premiul European „Coudenhove – Kalergi” (Societatea Europeană Coudenhove-Kalergi, 2020), premiul „Franz Josef Strauss” (Fundația Hanns Seidel, 2018), premiul „Light Unto the Nations” (American Jewish Committee, 2017) sau placheta „Martin Buber” (Fundația Euriade, 2016).

Primul mandat de Președinte al României
Klaus Iohannis a depus jurământul în fața Parlamentului pe 21 decembrie 2014, moment care a marcat intrarea în exercițiul mandatului său de Președinte.
În calitate de Președinte al României, Klaus Iohannis și-a propus să facă din România o țară în care fiecare cetățean să se simtă ca acasă, o casă pe care să o iubească și de care să fie mândru. În viziunea sa, România trebuie să devină puternică, să fie un stat care are grijă de cetățenii săi, oriunde s-ar afla ei, prin mijloace legale și diplomatice, o țară care își apără valorile, interesele, simbolurile, dar și bunurile naționale și resursele naturale. O țară care știe să-și protejeze patrimoniul, domeniile de excelență, care consideră priorități educația și sănătatea, și un stat care contribuie, alături de partenerii săi, la menținerea securității colective și la promovarea democrației și a libertății.
Angajamentul Președintelui Klaus Iohannis referitor la statul de drept și la reforma instituțiilor politice, asumat în fața cetățenilor în anul 2014 și reiterat în Parlament cu ocazia depunerii jurământului, a fost circumscris permanent atribuțiilor sale constituționale și a urmărit, în principal, asigurarea unei justiții independente și continuarea luptei anticorupție, întărirea încrederii în instituțiile statului, asigurarea unei legislații coerente și predictibile, precum și susținerea unei reforme a legislației electorale. Consolidarea statului de drept și întărirea mecanismelor democratice depind în mod direct de încrederea cetățenilor în instituțiile statului.
În toate aceste demersuri, Președintele Klaus Iohannis a preluat în mod constant semnalele cetățenilor și a acționat ca un liant al vectorilor democratici din România, reușind crearea unui front comun pentru reafirmarea idealurilor și a valorilor europene.
Respectarea Constituției, a drepturilor și libertăților fundamentale, apărarea valorilor democratice, precum și consolidarea rolului României în Europa și în lume au fost principiile care i‐au călăuzit Președintelui Klaus Iohannis întreaga activitate.
România este astăzi un pilon de securitate și un partener de încredere pentru aliații săi, un stat respectat și profund dedicat proiectului european, care dorește să contribuie activ la creșterea solidarității și coeziunii Uniunii Europene.
Prin activitățile de politică externă ale Președintelui Klaus Iohannis, țara noastră a reușit să își contureze mai viguros profilul internațional și să își asume un rol mai pregnant în calitate de stat membru al UE și al NATO, precum și de partener strategic al SUA.
În plan intern, Klaus Iohannis și-a îndeplinit pe parcursul mandatului promisiunea de a fi un „altfel” de Președinte și de a face politică în alt mod. Astfel, Klaus Iohannis a promovat permanent nevoia de integritate în politică și în societate și a susținut lupta anticorupție. Referendumul pe care l-a convocat la data de 26 mai 2019 a reprezentat semnalul fără echivoc că drumul României europene și democratice este indisolubil legat de menținerea independenței justiției.
Printr-o mobilizare excepțională la vot, românii din țară și din diasporă au susținut demersul inițiat de Președintele Klaus Iohannis, iar rezultatul referendumului a fost transpus în Acordul Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României.
Prin acest acord politic, au fost făcute și demersurile necesare ca românilor din diasporă să le fie respectat dreptul de vot. Avem astfel o legislație nouă, care instituie obligativitatea instituțiilor statului de a asigura condiții decente pentru desfășurarea votului.
Președintele Klaus Iohannis este inițiatorul proiectului național „România Educată”, care reprezintă fundația solidă și predictibilă care a lipsit atâția ani din sistemul românesc de educație. Rezultatele consultărilor publice s-au materializat într-un document de viziune pentru dezvoltarea sistemului educațional românesc la orizontul anului 2030, precum și într-o serie de obiective și acțiuni concrete care, odată implementate, pot transforma această viziune colectivă în realitate.
Obiectivul fundamental al Președintelui Klaus Iohannis pentru România a fost și va fi acela de a construi o țară puternică, prosperă, cu o democrație autentică. Toate acțiunile și realizările primului mandat s-au subsumat acestei viziuni, a unei Românii puternice, o țară în care fiecare cetățean să simtă că poate prospera.
Al doilea mandat de Președinte al României
La 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, pe 21 decembrie 2019, Klaus Iohannis a preluat oficial cel de-al doilea mandat, depunând jurământul în fața Parlamentului României.
Anul 2019 a reprezentat momentul în care România a intrat într-o nouă etapă, una de modernizare în spirit european. Președintele Klaus Iohannis a demonstrat că poate fi catalizatorul unui proiect de reconstrucție, care să adune în jurul său toate forțele pro-democratice și pro-europene din societate, fundația României Normale fiind pusă în primul său mandat.
În calitate de Președinte al României, Klaus Iohannis va continua să acționeze, cu aceeași fermitate ca și până acum, pentru întărirea statului de drept și a democrației, respectarea Constituției și a legilor, consolidarea instituțiilor statului, combaterea corupției, prezervarea memoriei naționale, promovarea educației ca proiect fundamental în normalizarea și modernizarea României, cultivarea spiritului civic, garantarea drepturilor și a libertăților fundamentale, promovarea valorilor și a principiilor europene, protejarea drepturilor tuturor minorităților, consolidarea profilului internațional al României.
Pentru cel de-al doilea mandat, obiectivul său fundamental este acela de a construi o țară prosperă, sigură, un stat funcțional care, prin instituțiile sale, se află în slujba cetățeanului, pe care îl servește și îl respectă. O voce puternică în Europa și în lume, o țară care își promovează valorile și identitatea și își protejează resursele. Un stat în care Guvernul lucrează cu responsabilitate în beneficiul tuturor cetățenilor, iar Parlamentul legiferează bine și eficient.
Klaus Iohannis rămâne un susținător ferm al creării unei culturi a integrității funcției publice, la baza căreia se află un set de valori etice și principii imuabile. O justiție independentă este o condiție indispensabilă a unei democrații veritabile, o garanție a respectului pentru drepturile și libertățile fundamentale. Și în acest mandat, va continua să acționeze cu aceeași hotărâre pentru ca cetățenii să își consolideze încrederea în stat.
De asemenea, va continua să sprijine fără rezerve lupta anticorupție și va folosi toate prerogativele constituționale pentru ca independența justiției și domnia legii să nu fie alterate.
Totodată, Președintele României va susține sistematizarea și simplificarea legislației, printr-un proces de maximă responsabilitate, pentru a elimina riscul ca țara noastră să devină un stat blocat într-un hățiș birocratic și legislativ imposibil de deslușit.
Nimic nu produce o schimbare mai benefică în fibra profundă a unei națiuni decât formarea tinerilor pentru a deveni cetățeni implicați și activi, care, prin propriile lor realizări și succese, clădesc o țară mai bună pentru noi toți. „România Educată” este un proiect-pilon al construcției României Normale, pe care Klaus Iohannis este hotărât să îl vadă pus în practică.
Funcționarea eficientă a marilor sisteme publice este, de asemenea, esențială. Venituri suficiente și sigure pentru pensionari, spitale și școli curate și bine dotate, cu medici și dascăli corect răsplătiți pentru munca lor, pe criterii de performanță, infrastructură modernă, toate acestea nu mai trebuie să reprezinte excepția, ci starea de normalitate în România.
Pentru a asigura creșterea economică necesară susținerii modernizării tuturor sistemelor publice, sunt vitale încurajarea mediului de afaceri și sprijinirea lui prin politici guvernamentale sănătoase, precum și folosirea eficientă a fondurilor europene.
Totodată, Președintele Klaus Iohannis va susține în continuare angajamentele de succes ale politicii noastre externe și de securitate, bazate pe cei trei piloni: consolidarea rolului României în Uniunea Europeană și în NATO, precum și aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, având convingerea că, în următorii cinci ani, țara noastră își va crește influența și profilul internațional, iar implicarea României la nivelul Uniunii Europene în luarea unor decizii în beneficiul tuturor cetățenilor europeni va fi mult mai consistentă.
Toate aceste linii majore de acțiune creionează programul prezidențial „România Normală”.




Comentarii