
Doctorul Dorel, fost ministru PSD, rămâne fără doctorat: era plagiat…
Dorel Florian Bodog, fostul ministru al Sănătății, va rămâne fără titlul de doctor. Senatul Universității de Vest din Timișoara a stabilit că acesta a plagiat în teza de doctorat, a transmis jurnalista de investigație Emilia Șercan.
Chiar Șercan este cea care a descoperit, și a scris într-un articol pentru PressOne, că Bodog a copiat 147 dintre cele 232 de pagini ale lucrării „Managementul și marketingul unităților sanitare”.
Mai revoltător este că vina pentru plagiat a fost dată pe Lucia Daina, subordonată și colegă a lui Bodog atât la Facultatea de Medicină, cât și la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Oradea. Ea a fost strânsă cu ușa până când a scris că ea a copiat operele ”nescrise” ale lui Bodog! (Detalii AICI)
”O mică exclusivitate. Florian Bodog este de astăzi plagiator cu acte în regulă. Senatul Universității de Vest din Timișoara (UVT) a votat în această dimineață constatarea plagiatului în teza de doctorat a fostului ministru al Sănătății și retragerea titlului de doctor. Documentele vor fi transmise luni către Ministerul Educației și CNADCU, mi-au declarat surse din UVT.
Procedural, urmează ca CNATDCU să ia o decizie, în formularea căreia va conta decizia UVT de azi, iar apoi Ministerul Educației să emită ordinul de retragere a titlului. Ancheta despre Florian Bodog am publicat-o în octombrie 2017 pe PressOne, iar atunci ministrul în funcție a făcut piruete jalnice, punându-și o colegă din care a plagiat să zică faptul că Bodog scrisese acea carte, dar nu a și semnat-o.
- Și să nu uit, am randament de sută la sută în devoalarea plagiatorilor. Mai ceva ca CNATDCU”, a scris Șercan, pe Facebook.



Comentarii