Dezvăluirea care o distruge pe Gabriela Firea. Este vorba despre 2 milioane de euro. A fost publicată Dovada 1
Ultima Ora Breaking News Politic Social

Dezvăluirea care o distruge pe Gabriela Firea. Este vorba despre 2 milioane de euro. A fost publicată Dovada

La trei ani de mandat al Gabrielei Firea PSD, PNL București prezintă bilanțul dezastrului unei administrații PSD incompetente. Pe domenii cheie, precum infrastructura, termoficarea, spațiile verzi, consolidarea clădirilor, precum și marile proiecte strategice promise în 2016, echipa PNL București a întocmit un raport de audit care demonstrează lipsa de acțiune, precum și risipirea banului public, în mod ilegal și total netransparent.

De la proiecte precum: Hotelul Concordia, locul în care a fost semnată unirea Principatelor și care încă zace în ruină după ani de promisiuni neîndeplinite sau noua Sală Polivalentă promisă în 2016 pentru care abia în vara anului 2019 Firea anunța ca a semnat contractul în valoare de 138 de milioane de euro, care va fi executat de una dintre companiile municipale ilegal înființate, până la falimentarea RADET, admistrația Firea-PSD rămâne una dintre cele mai costisitoare administrații care a risipit bugetele Bucureștiului fără niciun proiect major care să îmbunătățească vizibil calitatea vieții.

Cu alocări bugetare de 1 miliard de euro la precedenta rectificare bugetară din iunie 2019 pentru cele 22 de companii municipale declarate în instanță ilegale și cu contracte de peste 300 de milioane de euro alocate companiilor fără licitație publică și aproximativ 8000 de angajați ai acestor companii municipale, Gabriela Firea rămâne primarul ilegalităților, al lucrărilor publice netransparente și al eliminării licitațiilor și accesului marilor companii de construcții în competiția pentru lucrări publice. Toate aceste survin după ce, în 2016 Gabriela Firea a promis în programul electoral îmbunătățirea trasparenței privitoare la folosirea banului public.

Singurele lucruri vizibile din mandatul Firea-PSD sunt încercările disperate ale Primarului-dezastru de a-și face campanie electorală din banii bucureștenilor. De la 2 milioane de euro cheltuite doar pe campanii de promovare companiilor municipale, până la spectacole aniversare pentru STB pentru care a cheltuit 200.000 de euro pentru 500 de participanți, alături de târguri cu butaforii ridicole pentru Sărbători, Gabriela Firea este emblema risipei PSD în scopuri populiste. Pe lângă aceste grave abateri de la transparența publică, Gabriela Firea este primarul care a girat violențele din 10 august 2018, delegând atribuțiile către vice-primarul Aurelian Bădulescu, cel care a recunoscut în fața DNA: „Am mințit la parchet privind violențele de la protestul din 10 august 2018”.

„Plecând de la neajunsurile acestei administrații în care reaua voință și incompetența merg mână în mână, echipa PNL București a realizat o radiografie la zi, pentru a arăta în detaliu nevoia de schimbare a acestei paradigme a jafului din bani publici. Echipa PNL București vine să propună, ca opoziție a modului abuziv în care banii publici sunt irosiți discreționar de camarila PSD, un dialog transparent și onest cu bucureștenii, prin intermediul platformei Suntem București – www.suntembucuresti.ro. Această platformă duce mai departe dialogul cu Bucureștenii pe care l-am început cu ocazia campaniei de strângere de semnături pentru susținerea candidaturii președintelui Klaus Iohannis, când am ascultat peste 304.000 de voci din București. Odată cu lansarea platformei Suntem București mutăm dialogul în online și punem bazele primului program de guvernare participativă a Bucureștiului, în care transparența și nevoile cetățenilor sunt principiile guvernante pentru PNL București ”, declară Violeta Alexandru, Președinte PNL București.

Platforma www.suntembucuresti.ro poate fi accesată de toți bucureștenii care vor să propună un proiect pentru București sau vor să semnaleze o stare de fapt si este și este baza programului de guvernare participativă a PNL București pentru administrarea capitalei. Consultările din cadrul platformei www.suntembucuresti.ro invită la dialog atât cetățenii cât și experții din domeniile cheie precum sănătatea, educația, infrastructura, dezvoltarea urbană, mediul. După etapa consultativă, proiectele propuse vor fi înglobate în politicile PNL București pentru guvernarea Capitalei, fiind primul demers de acest tip, abordat cu seriozitate și cu implicarea experților proeminenți din societatea civilă.

Lansarea platformei www.suntembucuresti.ro reprezintă un pas spre normalitatea în administrație. Este absolut normal ca bucureștenii să aibă dreptul de a propune politici care să îmbunătățească viața în acest oraș care a fost sufocat de o administrație incompetentă sub mandatul Gabrielei Firea PSD. Participativitatea este esențială pentru un dialog real între autorități și cetățeni și pentru o dezvoltarea reală a celui mai mare oraș din România” a declarat Violeta Alexandru, Președinte PNL București.

Pentru mai multe informații despre rezultatele din cei trei ani ai mandatului Gabrielei Firea,  pe http://suntembucuresti.ro/raportul-firea-psd/.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.