
Demisie la TVR. Andreea Dumitrescu, jurnalista retrasă de pe Parlament pentru că a criticat PSD, pleacă de la postul public
Jurnalista Andreea Dumitrescu, de la TVR, retrasă de pe PSD/Parlament deoarece ar fi „prea agresivă”, a demisionat de la postul public de televiziune, scrie paginademedia.ro.
Anunțul a fost făcut marți seara, printr-o postare pe Facebook. „Azi se încheie doi ani și un pic la TVR! (…) A fost un loc in care mi-am făcut meseria cu mult drag și neîngrădit, iar când acest lucru nu a mai fost posibil pentru mine am ales să plec si sa încerc sa fac asta mai departe in alt loc”, a scris jurnalista pe pagina sa de Facebook, într-o postare.
„Las însă în urmă o echipa care face toate eforturile în continuare pentru a aduce pe ecran știri echilibrate si documentate intr-o mare de zgomot. In ciuda celor întâmplate in cazul meu am toată încrederea că ei vor reuși să mențină standardele unor jurnale ca la carte”, a mai scris jurnalista.
La sfârșitul lunii februarie Andreea Dumitrescu, jurnalistă de la Știrile TVR a fost retrasă de conducerea departamentului de pe domeniile pe care le acoperea de câțiva ani (PSD, Parlament, Curtea Constituțională), după cum Paginademedia.ro a scris în exclusivitate, AICI. Motivul: jurnalista ar fi „prea agresivă”. Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, Andreea Dumitrescu a fost chemată la șefa știrilor, Mădălina Rădulescu. Conform acelorași surse, jurnalistei i s-a reproșat că ar fi „prea agresivă”. Ca atare, i s-a oferit o variantă de „compromis”: un alt domeniu de acoperit, și anume primăriile. „În acest caz, îmi dau demisia”, ar fi replicat Andreea Dumitrescu. tate
În urma scandalului, șefa știrilor TVR a dat explicații în ședința Consiliului de Administrație a TVR, care a avut loc pe 28 februarie.
Mădălina Rădulescu a explicat că este o măsură organizatorică, bazată pe decizia de a varia ariile tematice acoperite de jurnalişti astfel încât aceştia să-şi extindă domeniul de expertiză.
Totodată, această măsură a fost luată în contextul în care Direcţia Ştiri produce zilnic peste 9 ore de program, cu o redacţie subdimensionată la nivelul reporterilor de teren care trebuie să acopere un număr mare de evenimente variate.
Cazul a ajuns și în atenția Comisiei de Etică din TVR, care urmeză să îl analizeze.



Comentarii