INCREDIBIL. Dăncilă declară război Europei. Șefa PSD scoate România din Uniunea Europeană

Comisia Europeană a publicat marți Raportul MCV în care arată că România, condusă de Guvernul Dăncilă a regresat enorm în ceea ce privește independența justiției.

Cu toate acestea, încă șefa Guvernului Viorica Dăncilă spune că ea nu are nicio vină în ceea privește derapajele țaării noastre și dă vina pe președintele Iohannis pe care-l acuză de intervenție în actul de justiție.

Viorica Dăncilă nu-și asumă nicio vinovăție în legătură cu criticile din MCV, acesta fiind al treilea raport dur la adresa României, și spune că guvernul nu a intervenit în justiție.

MCV este aplicat doar României şi Bulgariei, iar celelalte state membre nu au acest mecanism. Ori se ia o decizie prin care se implementează acest mecanism la nivelul tuturor statelor membre, şi speram ca preşedintele României să ceară un tratament egal pentru toate statele membre, ori, dacă nu, se desfiinţează şi la nivelul Bulgariei şi României şi se aplică un altfel de monitorizare. Nu am dat nicio ordonanţă de urgenţă pe justiţie şi aţi văzut că chiar am sancţionat atunci când cineva a intervenit în justiţie. Eu cred că în următorul MCV preşedintele Iohannis va fi cel care va fi sancţionat, având în vedere că a solicitat demisia şefului DIICOT, desfiinţarea Secţiei speciale. Eu nu spun că aceste lucruri sunt bune sau nu sunt bune, dar eu cred că aceste lucruri trebuie realizate de cei care activează în justiţie, de magistraţi şi nu trebuie nici preşedintele României, nici premierul, nici altcineva să intervină în justiţie”, spune liderul PSD.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.