
Cătălin Rădulescu și Eugen Nicolicea mutilează legile justiției. Vor să micșoreze pedepsele pentru șpagă
Cătălin Rădulescu și Eugen Nicolicea mutilează legile justiției. Vor să micșoreze pedepsele pentru șpagă
Aleșii au depus noi amendamente de modificare a Codurilor Penale au fost depuse în comisia specială condusă de Florin Iordache.
Printre acestea se numără cel al deputatului PSD Eugen Nicolicea care doreşte pedepsirea cu închisoare a celor care fac publice informaţii din dosarele penale aflate în cercetare.
Cei care divulgă „date privind desfășurarea urmăririi penale, de natură a afecta imaginea publică a celor cercetați, a induce în opinia publică ideea vinovăției lor sau a zdruncina în orice fel prezumția de nevinovăție” să fie pedepiți cu închisoare de la 6 luni la doi ani sau cu amendă, prevede amendamentul depus de Nicolicea.
Nici colegul său de partid Cătălin Rădulescu,poreclit ”Deputatul mitralieră” nu s-a lăsat mai prejos. Acesta vrea micşorarea pedepselor pentru MITĂ.
Astfel, deputatul vrea ca prin consecinţe deosebit de grave să se înțeleagă o pagubă materială mai mare de 4 milioane lei, față de 2 milioane lei cât este în prezent în lege, și pedeapsa la darea de mită să scadă și să fie închisoarea de la 6 luni la 5 ani, față de 2 la 7 ani.
foto b1tv



Comentarii